Simona Gherghe are covid: ‘E plină lumea de negativiști’. Anunțul vedetei de la Antena 1
Simona Gherghe a fost testată pozitiv cu COVID-19. Prezentatoarea le-a oferit vestea fanilor pe rețelele de socializare. Cum se simte și ce spune celebra jurnalistă despre momentele prin care trece? Care au fost reacțiile urmăritorilor vedetei? Majoritatea internauților s-au îngrămădit să îi ureze multă sănătate și speră că are o formă ușoară a bolii. Cum arată moderatoarea?
Simona Gherghe, confirmată pozitiv cu COVID-19
Simona Gherghe a postat un mesaj pe rețelele de socializare care i-a îngrijorat pe fani. Aceasta i-a anunțat pe românii care o urmăresc în mediul online de faptul că a fost confirmată cu coronavirus și se află în izolare.
Prezentatoarea de la emisiunea ‘Mireasa’ a fost astfel înlocuită de urgență cu Gabriela Cristea. Acesta a fost primul semn de întrebare al fanilor vedetei, după ce nu și-a mai făcut apariția în platoul iubirii.
Așadar, preț de câteva zile vedete nu va mai prezenta show-ul matrimonial, dar blondina abia așteaptă să se reîntoarcă în casa din competiție, acolo unde numeroși tineri vin cu speranța de a-și găsi perechea.
”Ca să citez o foarte bună prietenă, e bine să mai fie și pozitivi, că e plină lumea de negativiști! Asadar, a ajuns virusul și la mine. N-o sa ne vedem câteva zile, sper să treacă ușor și toți ai mei să fie bine! Aveți grijă de voi! ♥️ #staysafe”, a scris Simona Gherghe pe pagina sa de Facebook.
„Multă sănătate vă doresc!”, „Multă sănătate și multă putere Doamne ajuta sănătate tuturor!???”, „D-zeu să vă dea multă sănătate și binecuvântare multă”, „Multă sănătate și bunul Dumnezeu să fie cu tine și cu familia ta doamne ajută ?”, au fost doar câteva din mesajele internauților.
„Când am rămas fără gust și fără miros…”
Amintim că în toamna anului trecut Gabriela Cristea a făcut și ea COVID-19. Prezentatoarea care a înlocuit-o acum pe Simona Gherghe a fost depistată pozitiv alături de întreaga familie. Cu toții au fost nevoiți să stea în izolare, iar bruneta a povestit ulterior că a trecut printr-o perioadă grea și chiar a avut nevoie de psiholog după zilele de carantină.
”Am și vorbit cu psihologul emisiunii ”Mireasa” și mi-a zis că după o lună de la boală ai ca un soi de depresie, unii fac mai agresiv, mai puțin agresiv. Am avut și fobii în timpul bolii, când am rămas fără gust și fără miros, m-am trezit într-o noapte în panică și mă gândeam că dacă luăm foc în casă noi nu simțim, dacă e o scăpare de gaze noi nu simțim. Am verificat toată casa, nu era nimic, dar capul lucrează”, spunea Gabriela Cristea la ”Xtra Night Show”, de la Antena Stars.