Și-au închis granițele pentru turiști din cauza COVID-19. Destinația de vacanță unde nu mai poți merge, de azi înainte

de: Emanuela Pană
24 08. 2020

Încă o insulă rămâne închisă pentru turiștii străini, pentru tot restul anului, din cauza creșterii alarmante a numărului de cazuri de COVID-19. Mai multe detalii despre situația critică din Indonezia, în acest articol.

Insula denumită „Dimineața lumii“, închisă pentru turiști

Insula Bali din Indonezia și-a înshis „porțile“ pentru turiștii străini pentru tot restul anului din cauza pandemiei de noul coronavirus, potrivit unui anunț făcut de guvernatorul Wayan Koster, care a renunțat la un plan anterior ce viza redeschiderea insulei începând din data de 11 septembrie.

Astăzi, Indonezia a raportat 155.000 de cazuri noi de infecție cu SARS-CoV-2 şi 6.759 de decese, cel mai mare număr de decese înregistrat în Asia de Sud-Est.

„Guvernul indonezian nu poate redeschide porţile pentru vizitatorii străini până la finele lui 2020 deoarece rămânem o zonă roşie. Situaţia nu permite venirea turiştilor străini în Indonezia, inclusiv în Bali“, a transmis guvernatorul Wayne Koster printr-un comunicat de presă.

Pentru Insula Bali, turismul este principala sură de venit, motiv pentru care restricțiile impuse din cauza crizei pandemice au afectat economia locală. Anul trecut, peste şase milioane de turişti străini au vizitat această insulă, ceea ce reprezintă echivalentul unei treimi din numărul total de turişti străini care au vizitat Indonezia.

Economia din insula celor peste 1000 de temple, afectată

În luna aprilie, guvernul de la Jakarta a atenționat că pandemia de COVID-19 ar putea „sufla“ peste 10 miliarde de dolari din veniturile din turism ale Indoneziei în acest an. Această „prognoză“ ar putea să se înrăutățească dat fiind că se baza pe presupunerea că în a doua jumătate a anului va avea loc o redeschidere a insulei.

Insula Bali rămâne închisă pentru turiști

Totuși, insula Bali este deschisă pentru turiştii locali încă de la sfârșitul lunii iulie, iar guvernatorul Wayan Koster a apreciat că 2.300-2.500 de turişti au venit în insula în fiecare zi.

Denumită și „Dimineața lumii“, Insula Bali este una dintre cele mai populare destinații turistice. Bali este insula celor peste 1000 de temple și, totodată, considerată „ținutul Domnului“.