Shurubel s-a întâlnit cu Mark Zuckerberg. Incredibil ce i-a zis fondatorul Facebook când a vrut să facă o poză

Shurubel s-a întâlnit cu Mark Zuckerberg. Incredibil ce i-a zis fondatorul Facebook când a vrut să facă o poză
Ce a spus Shurubel despre Mark Zuckerberg

Shurubel a făcut o dezvăluire uluitoare. El a mărturisit că s-a întâlnit cu Mark Zuckerberg, astfel că și-a dorit să facă o fotografie cu acesta, însă a întâmpinat mai multe probleme. Prezentatorul de la Vorbește lumea a fost surprins de ce i-a spus fondatorul Facebook.

Shurubel, întâlnire inedită cu Mark Zuckerberg

Shurubel formează un trio extrem de apreciat la Vorbește lumea cu Adela Popescu și Bogdan Ciudoiu. Acesta își surprinde fanii cu numeroase replici pline de umor în fiecare dimineață, demonstrând că se simte foarte bine pe micile ecrane alături de colegii săi admirați de mulți români.

De această dată, Shurubel a mărturisit că s-a întâlnit cu Mark Zuckerberg pe stradă, la Cannes. Acesta și-a dorit să facă o fotografie alături de fondatorul Facebook pentru a le arăta tuturor apropiaților, însă și-a dat seama că lumina nu era una satisfăcătoare pentru ca imaginea să fie de o calitate mai bună.

„M-a întrebat de unde sunt”

Astfel, prezentatorul de la Vorbește lumea l-a rugat pe fondatorul Facebook să se întoarcă pentru a beneficia de lumina artificială a unei vitrine. În acel moment, Mark Zuckerberg i-a spus lui Shurubel că este extrem de pretențios atunci când vine vorba despre pozele realizate.

„M-am întâlnit cu Mark Zuckerberg pe stradă, eram la Cannes. Am făcut și o poză. Nu aveam lumină, l-am pus să se întoarcă spre vitrina magazinului.

M-a întrebat de unde sunt, i-am spus că România. Atunci mi-a zis că sunt foarte pretențios la poze.”, a spus Shurubel la Vorbește lumea.

Shurubel, protagonistul întâmplărilor neobișnuite. Ce s-a aflat despre acesta

Poveștile amuzante se țin lanț la Vorbește lumea! Bogdan Ciudoiu îl dădea de gol pe Shurubel în trecut cu privire la o întâmplare amuzantă. Acesta a povestit cum a reușit colegul Adelei Popescu să se împrietenească cu o altă vedetă extrem de cunoscută în showbiz-ul românesc, Cătălin Măruță.

Se pare că, într-un moment de neatenție, Shurubel putea să fie lovit de mașina prezentatorului. Totul s-a terminat cu bine, ținând cont că aceștia au legat o frumoasă prietenie.

„Știi cum s-a împrietenit Shrubel cu Măruță? S-a întâmplat acum o săptămână, eram în curtea redacției. Era să dea cu mașina peste el.”, povestea Bogdan Ciudoiu în urmă cu ceva vreme.

Shurubel, Adela Popescu și Bogdan Ciudoiu au grijă să vină cu o mulțime de subiecte pentru telespectatori în fiecare dimineață. Partenera lui Radu Vâlcan s-a bucurat când a fost anunțată că are parte de doi colegi noi în momentul în care Cove a dezvăluit că renunță la rolul său de la Pro TV.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI