Sfaturi pentru a trece peste caniculă de la ISU. Ce trebuie să facă toți românii, obligatoriu
Sfaturi pentru a trece peste caniculă de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Ce trebuie să facă toți românii, obligatoriu, în contextul în care Administrația Națională de Meteorologie a anunțat zile de foc în țara noastră.
ISU, sfaturi ca să treci cu bine peste perioada caniculară. Ce trebuie să faci
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat câteva sfaturi pentru a trece cu bine peste perioada caniculară anunțată de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie. Sunt anunțate trei zile de foc, astfel că populația ar trebui să ia măsuri împotriva caniculei.
„Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică cod galben, pentru municipiul București și județul Ilfov, de vineri 22.07.2022 până duminică 24.07.2022.
În aceste zile, valul de căldură se va extinde și va cuprinde cea mai mare parte a țării și se va intensifica treptat, disconfortul termic va crește, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade, iar cele minime vor fi de 18…20 de grade”, a anunțat ISU pe propria pagină socială.
Recomandări de la ISU
Cu această ocazie, ISU a enumerat câteva recomandări pentru populație, pentru a trece cu bine peste perioada caniculară. Pentru început, ISU recomandă ca cei mici sau animalele de companie să nu fie lăsate nesupravegheate în aceste zile caniculare în mașini.
De asemenea, ISU, recomandă să evităm aglomeraţiile în zilele caniculare, să evităm expunerea la soare, precum și efortul fizic intens între orele 11.00-18.00.
Ce haine trebuie să purtăm pe timp de caniculă, conform ISU
Potrivit ISU, în zilele foarte călduroase, așa cum au anunțat meteorologii pentru perioada următoare, trebuie să purtăm haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării, precum şi ochelari de soare. De asemenea, pe timp de caniculă, un rol foarte important îl are și hidratarea.
Ce trebuie să mâncăm pe caniculă și câtă apă să bem
„-Beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe (soc, muşeţel, urzici);
-Mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă);
-Mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică”, mai anunță ISU pe pagina proprie de Facebook.
Nu în ultimul rând, ISU, recomandă românilor pe pagina proprie socială să facă în așa fel încât să evite băuturile ce conţin cofeină. Băuturile care conțin cofeină și nu sunt recomandate a fi consumate pe timp canicular sunt cafeaua, ceaiul și cola. De asemenea, pe căldură nu sunt recomandate nici băuturile care conțin o cantitate mare de zahăr, cum sunt sucurile carbogazoase, mai reamintește ISU.