Sfârșitul centralelor de apartament pe gaz. Cum vor dispărea și ce le-ar lua locul. Planul UE pentru redresarea verde

de: Anca Lupescu
14 09. 2021

Centralele de apartament pe gaz vor dispărea în curând. Pandemia și efectul său asupra economiei au declanșat urmări grave pentru întreaga lume.

Ce se întâmplă cu centralele de apartament pe gaz

Astfel, centralele de apartament pe gaz vor fi de domeniul trecutului, iar asta datorită planului UE pentru redresarea verde.

Proiectul REFHYNE este finanțat de UE și dorește să pună bazele redresării durabile și ecologice pentru a minimiza impactul economic și cheltuielile mari cu care se confruntă europenii.

La rafinăria Shell Rhineland s-a construit unul dintre cele mai mari electrolizoare din lume, o instalație de producere a hidrogenului din energie electrică provenită din surse regenerabile.

Momentan, hidrogenul este o fracțiune mică din mixul energetic global și european și se produce cu ajutorul combustibililor fosili, al gazelor naturale sau al cărbunilor.

Hidrogenul obținut cu surse regenerabile de energie poate contribui la decarbonizarea industriei grele și la micșorarea emisiilor de CO2.

„Finanțarea UE ne oferă posibilitatea de a învăța. Prin intermediul acestui proiect, putem să testăm funcționarea centralei și să reflectăm la modul în care am putea dezvolta tehnologia pentru a fi utilizată în viitor. Producția de hidrogen cu ajutorul electrolizorului ar genera cu circa 10 000 de tone de CO2 mai puțin pe an.”

Ce este pactul verde European

Pactul verde European este o strategie pe care UE a adoptat-o pentru a reduce dependența de importurile de combustibili fosili neecologici.

Redresarea verde se referă la micșorarea daunelor globale, dar și la crearea unor noi locuri de muncă și reconstruirea economiei.

Momentan, hidrogenul curat este un obiectiv greu de obținut, existând obstacole tehnice și comerciale. Cercetarea este atât de complexă, încât nicio țară sau întreprindere nu o poate realiza pe cont propriu.

Utilizarea extinsă a hidrogenului ar putea fi un pas important către o Europă neutră din punct de vedere climatic, acesta fiind un obiectiv pe care UE vrea să îl atingă până în 2050.