Pe Sfântul Ioan Gură de Aur îl pomenim la sfârșitul fiecărei sfinte Liturghii, în calitate de creator divin inspirat al ei. Îl mai pomenim și cu alte prilejuri spirituale, așezate de biserică în calendarele sale. Iată, bunăoară, pe 13 noiembrie, întreaga eclesie creștină prăznuiește mutarea la cele veșnice a sfântului. Apoi, sfâșitul lunii ianuarie, putem spune că se situează chiar sub zodia duhovnicească a marelui părinte, aparținând bisericii creștine a veacului al IV-lea. Tradiții și superstiții: ce nu e bine să faci azi.
Praznicul aducerii moaștelor sale de la cetatea Comana, unde își aflase sfântul sfârșitul, înapoi la Constantinopole, acolo unde fusese patriarh și de unde fusese surghiunit cu 33 de ani înainte de o cabală episcolapă, a fost unul însoțit de mari semne și minuni. Întreaga urbe constatinopolitană a ieșit cu lumânări și facle închipuind o mare de lumină, iar de mulțimea tămâierilor se îmbălsămase până și aerul dintre Bosfor și Cornul de Aur.
Dar, sinaxarele spun că cel mai cutremurător moment și unic în istoria omenirii a fost atunci când, așezate în jetul arhieresc, moaștele au prins a vorbi cu cuvintele omenești și cu glas mare, îndemnând a pace, iubire și iertare. Dacă tradiția legată de aceste moaște este înțesată de miracole, nici istoria adevărată nu e mai puțin lipsită de elemente de senzațional, căci moaștele sale nu și-au găsit liniștea odată cu aducerea lor la Constantinopole și cu înnemurirea evenimentului în sinaxare. Din contră, moaștele sale devin cele mai itinerante din istoria bisericii creștine.
Prin secolul al XIII- lea, ele dispar din biserica Sfinții Apostoli de la Constantinopole, fără să ne fi rămas vreo mărturie scrisă despre acest eveniment. Cert este că în ultimii ani ai veacului al XX-lea se dă de urma lor, într-una dintre cele mai mari catedrale ale lumii: Domul Santa Maria del Fiore (Domul din Florența).