Sfântul Anton 2024. Tradiții și obiceiuri care îi scapă pe credincioși de farmece și blesteme

de: Ioana Bucur
17 01. 2024

An de an, în ziua de 17 ianuarie, credincioșii celebrează viața și minunile săvârșite de unul dintre cele mai importante personaje din creștinism. De Sfântul Anton 2024, sau Sfântul Antonie cel Mare, cum mai este numit, îți prezentăm câteva tradiții și obiceiuri care îi scapă pe credincioși de farmece și blesteme.

Rămas orfan, a renunțat la avere și s-a retras în pustietate

Sfântul Anton este un personaj cu o poveste fascinantă. S-a născut în secolul al III-lea, în satul Coma din Egiptul de Mijloc, părinții lui fiind creștini. Nu a știut ce înseamnă sărăcia, însă cea mai importantă lecție pe care a primit-o de la mama și tatăl său a fost credința.

Avea 20 de ani când a rămas orfan. Se spune că, în timp ce se ruga în biserică, ar fi auzit vocea lui Iisus Hristos, iar acele cuvinte i-au schimbat complet viața: “Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi” (Matei 19, 21).

A renunțat la întreaga moștenire, împărțind averea familiei celor nevoiași, și-a trimis sora să trăiască într-o comunitate de fecioare și s-a retras în pustietate.

Timp de două decenii, a stat într-un loc numit Pispir, la marginea deșertului. Ucenicii săi au fost cei pcare l-au îndrumat să plece, el fiind la un pas de moarte din pricina „atacurilor diavolești”.

Sfântul Anton 2024

Se crede că Sfântul Anton sau Sfântul Antonie cel Mare, cum mai este numit, a murit în anul 356 d. Hr. în deşertul de pe malul drept al Nilului. Respectându-i ultima dorință, ucenicii săi l-au îngropat într-un loc secret, să nu fie găsit de nimeni.

Au trecut secole întregi până când rămășițele sale au fost descoperite. În urma unor cercetări făcute pentru restaurarea Mănăstirii Sfântului Anton din Egipt, constructorii au spus că mormântul acestuia ar putea fi sub Sfânta Masă a bisericii centrale a mănăstirii.

El este celebrat de creștini în fiecare an, în data de 17 ianuarie.

Te-ar putea interesa și: Din 2024, se schimbă calendarul ortodox: un mare sfânt va fi sărbătorit și la o dată diferită

Tradiții și obiceiuri de 17 ianuarie

De Sfântul Anton 2024, îți prezentăm câteva tradiții și obiceiuri ce ar trebui respectate în ziua de 17 ianuarie, ritualuri despre care se crede că ar alunga farmecele și blestemele.

În această zi, creștinii nu au voie să mânânce nimic dulce, să spele și nici să calce. Pentru a ține departe necazurile, este bine să împărțim pachete cu mâncare celor nevoiași.

Rugăciune Sfântul Anton

Există și o rugăciune pe care o putem rosti de Sfântul Anton, pentru a primi ocrotirea acestuia.

Sfinte Antonie, cerescul ocrotitor al celor ce te iubesc și te sfințesc, iată și eu nevrednicul alerg la tine cu evlavie și îmi pun toată încrederea în ocrotirea ta rugându-te să mă ajuți în neputințele, necazurile și durerile mele.

Ajută-mă să urmez pilda vieții tale petrecându-mi viața în curățenie, în smerenie și în dragoste față de Dumnezeu și de aproapele meu. Apară-mă în vremea ispitei și nu mă lăsa să supăr pe Dumnezeul și Ziditorul meu prin căderea în păcat. Numără-mă și pe mine de aici înainte între cinstititorii și ocrotitii Tăi. Vino în ajutorul meu ori de câte ori te voi chema în necazuri și strâmtori și mai cu seamă în ceasul morții mele. AminTatăl Nostru, Născătoare, Mărire și acum, Sfinte Antoane, ajută-mă.

Te-ar putea interesa și: Când sunt Moșii de iarnă 2024. Ce trebuie să dai de pomană