12 dec. 2018 | 19:43

Cum ar trebui să faci sex pe Marte și ce ți-ar putea crea probleme

Știri generale
Cum ar trebui să faci sex pe Marte și ce ți-ar putea crea probleme

Sexul în spațiu e o problemă încă nedeslușită de oamenii de știință, dar studiile de până acum ne dau rezultate pesimiste, dar realiste despre succesul reproducerii omului pe Marte.

Odată ce omul va fi capabil să se mute pe Marte, va trebui să-și desfășoare viața așa cum o face și aici pe Pământ. Dar, totul până la sex sau, mai bine zis, până în momentul în care și-ar dori unul sau mai mulți copii.

Mai nou, unii își doresc atât de mult să ne mutăm pe Planeta Roșie, încât s-ar putea să devenim noi marțienii despre care se vorbea pe la începutul secolului trecut. Noi devenim propriii noștri extratereștri, dar când intervine problema reproducerii, situația se complică, spun experții.

Pur și simplu, nu avem date concludente cu privire la posibilitatea reproducerii omului. Nici în spațiu și cu atât mai puțin pe o planetă străină.

Ce probleme ar fi cu reproducerea pe Marte

Prima problemă care stă în calea reproducerii umane pe Marte ar fi gravitația, care diferă față de cea de pe Pământ – exercită doar 38% din forța atracție regăsită pe planeta noastră. D

eși pare greu de crezut, gravitația are o contribuție esențială asupra modului în care se reproduc ființele vii de pe Pământ.

Omul nu face excepție, dar încă nu știm exact cum se comportă mamiferele în condiții cu gravitație schimbată. Nu cele similare nouă, cel puțin.

Un alt factor care poate afecta reproducerea oamenilor pe Marte ar fi radiațiile cosmice. Ele se regăsesc și aici pe Pământ, dar sunt cu mult reduse datorită câmpului magnetic al planetei care ne protejează de tot ce e toxic și invizibil în spațiu.

Despre radiațiile cosmice știm că afectează ADN-ul uman, dar și al altor animale. Prin urmare, omul ar trebui să trăiască toată viața într-un costum special – să mănânce, să doarmă, să facă sex purtând acel costum (la duș, deja ar fi o altă problemă).

Dacă radiațiile afectează ADN-ul părinților, implicit, ar avea de suferit și fetusul care se formează în interiorul mamei.

NASA studiază aspectele biologice în relație cu spațiul de decenii, dar nu s-au aflat informații clare. Sigur, au fost trimise în spațiu mai multe specii de animale, preponderent rozătoare de laborator, pești, salamandre.

Reproducerea în spațiu a fost studiată în special pe șoareci, dar și la ei reacțiile diferă în funcție de subspecie. În general, peștii și insectele nu prea sunt afectate de factorii mai sus menționați.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
O zodie va trece printr-o lecție karmică intensă la final de 2024, care îi va aduce multă suferință. Se va afla la răscrucea destinului, va fi nevoită să-și confrunte greșelile din trecut și să plătească pentru ele
Click.ro
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Adevărul despre banii românilor. Mesaj clar de la Banca Națională
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Se schimbă buletinele. UE a dat ordin, se va aplica și în România. Cu ce se înlocuiește cardul de identitate
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
Anunț privind PENSIILE din 2025! Cum se MAJOREAZĂ de FAPT
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro