Luni seară, cu începere de la orele 20:30, Pro TV difuzează un nou episod din Vlad, serialul cu care postul din Pache Protopopescu și-a propus să cucerească audiențele și în această toamnă. Ajunsă la sezonul cu numărul doi, povestea continuă să țină cu sufletul la gură în fața micilor ecrane un număr impresionant de telespectatori din întreaga țară, mai ales prin prisma răsturnărilor de situație de-a dreptul spectaculoase.
În episodul trecut tensiunea a capătat cote alarmante pe măsură ce Răzvan a pus cap la cap toate piesele pentru a forma întreg puzzle-ul unui trecut care până nu demult părea imposibil de descifrat. Tânărul nu mai are nicio îndoială că Eliza, Leo și Ștefan „l-au omorât pe Adrian” și vrea cu orice preț să facă dreptate pentru fratele său. Răzbunarea îi întunecă, însă, mintea și îl face să devină impulsiv, astfel că își alege ținta în mod eronat. Orbit de furie, Răzvan încearcă să-l împuște pe Vlad, fără să bănuiască măcar cine este, de fapt, misteriosul om de afaceri care i-a salvat tatăl.
Între timp, Delia a avut parte de cea mai grea încercare din viața sa, înmormântarea Iuliei, iar Cezar a acceptat să se întâlnească cu Leo. O discuție aparent normală s-a transformat în scurt timp într-o confruntare mai intensă ca niciodată. „Lasă-mă să mă duc pe lumea cealaltă că am o întâlnire pe care nu pot s-o ratez”, ia spus Leo, cu răsuflarea tăiată, inginerului care s-a dovedit un adversar mult mai abil decât s-ar fi așteptat.
Povestea răzbunării a fost dată peste cap de apariția unui nou personaj misterios, interpretat de Adrian Titieni, care întregește astfel distribuția de excepție a serialului. Îndrăgitul actor ia dat viață lui Iordache, fostul partener de afaceri al lui Cezar. După ce i-a omorât copiii, acesta este pregătit să-l distrugă definitiv pe inginer.
„E provocator să apari într-un proiect de televiziune în care anterior s-a vorbit despre personajul tău. Se creează un orizont de așteptări la înălțimea căruia trebuie să te ridici. Personajul e foarte interesant, bine conturat din scriitură, versatil, surprinzător, ceea ce pentru un actor reprezintă o mare încercare.
Conform principiului că toate personajele sunt în noi înșine, mă voi strădui să actualizez anumite abilități pe care, conform teoriei, ar trebui să le conțin. Personajul Iordache va reconfigura anumite strategii pe care, initial, ceilalți le-au creat și va produce răsturnări de relații și situații. Sunt onorat de prezența în această producție de televiziune care pune în fața audienței probleme omenești, lecții de viață și pentru viață”, a dezvăluit Adrian Titieni.
Vizionați luni seară, 18 noiembrie 2019, un nou episod din serialul românesc, Vlad. Vizionați acum, Vlad, sezonul 2, episodul 10, online integral, în format HD. Următorul episod va fi luni, pe 25 noiembrie 2019.