Veste mare în lumea tenisului mondial. Serena Williams, una dintre cele mai bune jucătoare de tenis din toate timpurile, a anunțat că este din nou însărcinată. Sportiva americană va deveni din nou mamă, la 41 de ani. Cum a făcut emoționantul anunț. Fanii sunt în extaz!
Serena Williams își mărește familia! Superstarul tenisului profesionist, în vârstă de 41 de ani, este însărcinată, așteptând al doilea copil cu soțul ei, Alexis Ohanian, cofondatorul Reddit. Cei doi, care s-au căsătorit în noiembrie 2017, sunt deja părinții unei fetițe pe nume Olympia, în vârstă de 5 ani.
Legendara sportivă le-a dat vestea cea mare și fanilor de pe Instagram, împărtășind mai multe fotografii cu ea și partenerul său. Într-o poză, cvadrupla medaliată cu aur la Jocurile Olimpice își ține palmele pe burtică, în timp ce în alta cei doi stau unul lângă altul, radiind de fericire.
„Am fost atât de entuziasmată când Anna Wintour ne-a invitat pe toți trei la Met Gala.”, a scris sportiva, în descrierea fotografiilor de la eveniment, în care apare cu burtică de gravidă.
Serena a avut o apariție surprinzătoare la Met Gala 2023, purtând o ținută all black. Ea a fost însoțită tot timpul de partenerul său, Alexis Ohanian.
Vestea sarcinii Serenei vine după ce, anul trecut, aceasta a scris un eseu la persoana întâi pentru Vogue despre decizia sa de a începe o „evoluție” departe de tenis și despre speranțele sale de a adăuga încă un micuț la familia sa de trei. Cu toate acestea, ea a dezvăluit tuturor faptul că, la începutul carierei, nu s-a gândit niciodată să aibă copii.
„Au existat multe momente la începutul carierei mele în care m-am întrebat dacă ar trebui să am copii la un moment dat. Nu știam dacă ar trebui să nasc un copil într-o lume cu atât de multe probleme. Nu am fost niciodată încrezătoare în jurul copiilor (..)
Apoi m-am gândit că dacă aș avea un copil aș avea nevoie de cineva care să mă ajute să-l îngrijesc. Lucrurile s-au schimbat între timp. În cinci ani, Olympia a petrecut doar o zi departe de mine.”, a dezvăluit sora lui Venus Williams.
Americanca s-a retras în septembrie 2022 din tenis, după US Open, lăsând în spate o carieră absolut impresionantă! Aceasta are în palmares un număr record de 23 de trofee de Grand Slam, 73 de titluri în circuitul WTA, la care se adaugă patru medalii de aur la Jocurile Olimpice.
Serena Williams a fost în opt perioade liderul WTA, în intervalul 2002-2017, în total 319 săptămâni, și şi-a încheiat cariera cu un bilanţ de 858 de meciuri câştigate şi 156 pierdute.
Citește și: Ce făcea Serena Williams în vestiar pentru a le intimida pe adversare. Sorana Cîrstea a trăit-o pe pielea ei