Șerban Huidu nu e deloc surprins de alegerea fratelui său mai mic, Vlad, și a soției sale, Giulia, de a intra în competiția „America Express”. Celebrul „cârcotaș” de la Prima TV ne-a declarat, exclusiv pentru Playtech Știri, că e gata să facă pariu cu oricine că cei doi se vor număra printre favoriții ediției următoare a producției tv de la Antena 1.
Șerban Huidu e dispus că parieze pe succesul fratelui său, Vlad Huidu, care va face echipă cu soția lui, Giulia, la concursul de la Antena 1:
„Cei care nu-i cunosc pe concurenți pot spune una sau alta. Dar eu îi cunosc bine și pe Vlad și pe Giulia. Vor fi o pereche demnă de luat în calcule care, după mine, se vor bate printre favoriții cursei. Și nu sunt cuvinte spuse doar de dragul de a fi spuse. Pe scurt, vor fi o nucă tare!”, ne-a declarat Șerban Huidu, exclusiv pentru Playtech Știri.
Șerban Huidu mai spune, pentru Playtech Știri, că Vlad a moștenit un anume talent de aventurier al familiei:
„Fără să mă laud, dar într-un fel cârcotașii au adus și această idee pe piață, atunci când am făcut, doi ani la rând, alături de Mihai Găinușă, Marian Stanciu Puștiul și de alți colegi producția ”Cârcotași în Europa”, acum mai bine de douăzeci de ani.
Ei bine, nu trăiam cu un dolar pe zi, cum fac cei din emisiunea celor de la Antene, dar nici foarte departe nu eram. Noi eram patru inși, echipele sunt formate din doi, la ceilalți. Iar, ca idee, trimiteam casetele cu emisiunile filmate înapoi în țară prin diverși necunoscuți pe care-i întâlneam prin aeroporturi. Iar Vlad cred că ar fi vrut și el să vină cu noi, dar a fost de fiecare dată prins cu școala. Dar a fost fanul nostru cel mai mare”, a rememorat Huidu o mai veche poveste de succes.
Te-ar putea interesa și: Cronica Cârcotașilor poate să dispară de la TV? Șerban Huidu, reacție tranșantă despre problemele salariale de la Prima (exclusiv)
Argumentele lui Șerban Huidu intră apoi și pe un alt teren:
„Frate-miu are ceva de aventurier în el, iar Giulia, cumnata mea, e foarte încăpățânată. Când își pune ceva în minte, sigur reușește. A câștigat, cu ceva ani în urmă, una dintre edițiile emisiunii ”Dansez pentru tine”, plăcându-i foarte tare ce făcea și când nimeni nu-i dădea vreo șansă!”
În plus, amândoi știu să negocieze cu situațiile delicate. Există însă și un mic „dezavantaj” al întregii povești. Cei doi, Giulia și Vlad, vor sta departe de copiii lor o vreme destul de lungă, din cauza noii provocări:
„Practic, urmează cea mai lungă perioadă de până acum când vor sta despărțiți de copiii lor. Nu va fi simplu pentru nimeni, și din această perspectivă. I-am asigurat că mă voi implica cât de tare pot și am să-i ajut cât pot! În sensul că voi petrece cât mai mult timp liber cu nepoții mei”, a mai adăugat Șerban Huidu, pentru Playtech Știri.
El a precizat însă că nu se va transforma într-un baby-sitter:
„Asta nu voi putea să devin, fiindcă am și eu programul meu. Dar voi încerca în săptămânile ce vin să suplinesc, pe cât posibil, absența celor doi!”.
Giulia Anghelescu și Vlad Huidu sunt împreună din 2011. Un an mai târziu, ei și-au oficializat relația, care însă nu a fost privită întotdeauna de toți membrii familiei cu ochi buni. Au împreună un băiat și o fată, pe Mikael Eduard și pe Antonia Sabina.