În 2018 pe facebook un filmuleț, de o violență ieșită din comun, devenea viral. Protagoniștii, o tânără de 18 ani și iubitul acesteia, au devenit subiect de discuție, ulterior transformându-se în caz penal. Agresorul, Robert Gabriel Berechet, a fost denumit ”Bestia de la Ploiești”
În 2018, într-un filmuleț de o duritate greu de explicat și de întețeles, Robert Gabriel Berechet se filma maltratând-o și spărgându-i în cap pahare iubitei sale, la vremea aceea în vârstă de 18 ani. Imaginile au ajuns virale pe facebook, iar apropiații fetei au fost cei care au sesizat organele de poliție.
Polițiștii și procurorii de caz au declarat că, în afară de imaginile menționate, aceștia au mai găsit și alte materiale. În repsectivele poze și filmări se putea vedea cum fata era maltratată, și bătută, plină de vânătăi.
Doi ani a durat ca Instanța de judecată să se decidă în acest caz de o bestialitate ieșită din comun. De la dosar mai reiese că tânărul Robert Gabriel Berechet era depedent de substanțe interzise, iar ieșirile de acest gen le avea când nu mai avea droguri și bani.
După doi ani de la incidente, Instanța de judecată de pe lângă Tribunalul Ploiești, a dat sentința în cazul lui Robert Gabriel Berechet. Conform rechizitoriului, toate faptele au fost dovedite prin probe, iar sentința a fost de 13 ani de închisoare. Sentința fost pronunțată ieri, 19 octombrie, la Curtea de Apel Ploieşti, după ce o altă instanță îi dăduse, în primă fază, doar 9 ani şi cinci luni de închisoare.
”condamnă inculpatul BERECHET ROBERT-GABRIEL la pedeapsa închisorii de 5 ani. Sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie. condamnă inculpatul , la pedeapsa închisorii de 8 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol. condamnă inculpatul , la pedeapsa închisorii de 5 luni, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violare a vieţii private. condamnă inculpatul la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violarea vieţii private. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 4 ani, 9 luni şi 20 de zile, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 12 ani, 9 luni şi 20 de zile închisoare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 19.10.2020”, conform portalului instanţelor de judecată.