30 apr. 2021 | 12:48

Sentință dură pentru un bărbat care s-a dat drept medic. Judecătorii n-au avut milă

Știri Locale
Sentință dură pentru un bărbat care s-a dat drept medic. Judecătorii n-au avut milă
Sentință dură pentru un bărbat care s-a dat drept medic

Un bărbat s-a dat drept medic, însă a fost descoperit și a fost pedepsit de oamenii legii. Bogdan Benchea a fost acuzat de introducerea în mod ilicit de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare într-un penitenciar, dar și înșelăciune în formă continuată.

Bărbatul s-a dat drept medic

Bărbatul a fost găsit vinovat, iar magistrații au decis ca „medicul” să fie condamnat la 23 de ani, o lună și 10 zile de închisoare. În același caz, doi minori au fost obligați să meargă la școală. Magistrații au aplicat măsura educativă neprivată de libertate a asistării zilnice, timp de 4 luni, în cazul celor doi minori, pentru înșelăciune.

În același dosar, Ianoș Bogdan Bechea a fost condamnat la 23 de ani de închisoare pentru introducerea în mod ilicit de telefoane mobile într-un penitenciar și înșelăciune în formă continuată. Procesorul a început pe 17 decembrie 2019.

Atunci, au fost trimiși în judecată pe Alexandru Paul R, Claudiu B și Bogdan Benchea. Mai mult, procurorii au precizat că Bogdan Nechea a instigat o persoană necunoscută să introducă un telefon mobil în Penitenciarul Iași.

Au folosit metoda „accidentul”

Anchetatorii ieșeni au spus că infractorii s-au folosit de calități mincinoase, anume medic și fiu de medic. Bogdan Benchea i-a spus persoanei vătămate faptul că fiul ei ar fi fost victima unui accident rutier.

Sub pretextul unei intervenții chirurgicale, bărbatul i-ar fi solicitat părții vătămate suma de 2.100 de lei. Banii au fost preluați de către Paul Alexandru R., la aceeași dată. Acesta s-a deplasat la locuința persoanei vătămate, în baza înțelegerii prealabile avute cu Bogdan Benchea, conform „BZI”.

„Pe 21 iulie 2019, folosindu-se de calitatea mincinoasă de medic, numitul Benchea Ianoș Bogdan i-a prezentat ca adevărat persoanei vătămate A.D., din județul Bacău, faptul mincinos că fiul ei a fost victima unui accident rutier, solicitându-i sub pretextul efectuării unei intervenții chirurgicale sumele de 1.200 de euro și 1.700 de lei, bani care au fost preluați la aceeași dată de minorul Claudiu B. Acesta din urmă s-a deplasat la locuința persoanei vătămate, în baza înțelegerii prealabile, avute cu complicele Alexandru Paul R.”, au încheiat procurorii ieșeni.

„În dimineața zilei de 21 iulie 2019, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul Paul R., care urma să se deplaseze la locuința persoanei vătămate din județul Bacău, pentru a ridica sumele de bani în calitate de trimis al pretinsului medic, a folosit acel telefon și a sunat-o pe persoana vătămată P.P. pe telefonul fix de la domiciliu, s-a recomandat în mod mincinos ca fiind medic și i-a solicitat acesteia, pentru o pretinsă operație a fiului său, care ar fi fost victima unui accident rutier grav, lucru neadevărat.”

Parteneri
Luminita Anghel a ajuns la capatul puterilor! Isi striga durerea pe internet dupa ce ani de zile a tacut: "𝘔𝘪-𝘢 𝘧𝘰𝘴𝘵 𝘧𝘳𝘪𝘤ă 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘤𝘰𝘱𝘪𝘭𝘶𝘭 𝘮𝘦𝘶 𝘣𝘪𝘰𝘭𝘰𝘨𝘪𝘤. 𝘈𝘮 𝘵𝘳ă𝘪𝘵 𝘶𝘯
Redactia.ro
Ce diferență mare de vârstă este între Luminița Anghel și soțul său, Silviu Dumitriade: „Nu contează”
Click.ro
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
"Cred că o țin ăștia pe diazepame" La 12 ani de la divorțul de Elena Udrea, Dorin Cocoș încă păstrează legătura cu ea, la închisoare. Incredibil ce dezvăluiri a făcut acum despre fosta "blondă de la Cotroceni" și ce a spus despre Laura Codruța Kovesi
Unica.ro
SUA și Rusia s-au înțeles. Când se termină războiul
EVZ.ro
Din cauza substanțelor interzise, Gheboasă a rămas fără cântări. Ce meserie are acum
Spynews
Călin Georgescu a spus NU. Dezastru total pentru George Simion. S-a năruit tot planul
Capital.ro
LUX total pentru Andra și Cătălin Măruță. Cum arată vila de 1 milion de euro în care locuiește cuplul, aproape de pădure. Piscină mare ca la ștrand, studio de muzică, ferestre imense, cu o priveliște de vis Detaliul care NU trece neobservat. Superb, absolut superb!
Avantaje
Pace în Ucraina! SUA și Rusia au stabilit încetarea focului lângă România
Mediaflux
Cristina Cioran, imagini emoționante cu bebelușul ei! Cât de mare a crescut Max | VIDEO
Spynews.ro
Ce să faci când îţi rămâne un os de peşte în gât. Soluții care te pot scoate din încurcătură
Realitatea.net
Chefi la cuțite, lider de audiență ieri. Diseară, Diana Mureșan, fostă sportivă medaliată care a devenit Chef, intră în audiții
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro