Selly și 5Gang au dat marea lovitură. Vestea momentului pentru faimosul vlogger

de: Ana Chivu
13 11. 2020

Selly e pe buzele tuturor și acum și-n mintea celor mai mulți tineri după recentul hit care a reușit să-i aducă în vârful trending. Cu ce veste vine acum celebrul vlogger? Fanii clar se așteptau la una ca asta.

Vestea momentului! Selly și 5Gang dau din nou lovitura

Din seria: ce-au mai pus românii pe trending. Gusturile e clar că nu discută, dar se pare că tinerii de la 5Gang au găsit rețeta ca să împace pe toată lumea. Deși criticați de multe persoane pubice, în speță artiști, nu s-au oprit și au continuat să scoată piese pe bandă rulantă, air acum se și vede evoluția lor, fiind declarată de fani una din cele mai bune piese ale lor. Selly și celebra lui trupă 5Gang sunt încă printre primele poziții în trending-ul youtube-ului românesc, alături de manelele lui Bogdan de la Ploiești sau Tzancă Uraganu care nu mai au de gând să părăsească teritoriul prea curând. Noua piesă a vloggerilor se numește Fortzinni li se află deja pe prima poziție la câteva zile de la lansare. Acesta face parte din parteneriatul pe care îl au tinerii cu brand-ul Huawei, arată paginademedia.ro. Piesa lor a adunat deja 1.8 milioane de vizualizări în câteva zile și nu are de gând să se oprească aici.

(11. 11. 2020) Top 5 piese în trending pe YouTube-ul românesc:

1. Bogdan de la Ploiești, Costel Biju, Tzancă Uraganu, Leo de la Roșiori – Ține-mă aproape
2. Șerban Regele din Bant – Pala Tute Som dILO
3. 5Gang – Fortzinni
4. Nikolas – Care pe care
5. Bogdan de la Ploiești, Alessandra – Ți-aș da stelele

6. Hohote de râs! Teo a venit în premieră la iUmor cu un super moment de stand-up
7. Irina Rimes – Urbanist sessions
8. Tzancă Uraganu și Morgana – Ah, ce m-ai mânca
9. Costi, Reginele: Anna Lesko, Emy Alupei, Anda Adam, Cream, Minodora – Binele nostru
10. Dani Mocanu – Coarda

„Da, eu voi continua să fac vloguri amuzante”

„Li se pare că eu am un tupeu incredibil să pot să discut despre o problemă cum e educația, atâta timp cât eu fac muzică la caterincă și mă prostesc pe internet. Păi eu sunt un bufon, nu? Sunt un măscărici. Da, eu voi continua să fac vloguri amuzante, voi continua să mă prostesc pe net, voi continua să fac glume și, pentru o bună perioadă de timp, o să fac în continuare piese cu 5Gang. Pentru că eu ăsta sunt. Sunt un tip pe caterincă, sunt un tip pus pe glume. Dar, în același timp, voi continua inițiativa cu educația, o să încerc în continuare să fac tot posibilul să schimb ceva”
Selly