Selecționerul Braziliei a anunțat care este situația lui Neymar, după accidentarea din meciul cu Serbia. Cum arată glezna starului brazilian – FOTO
Accidentarea lui Neymar a devenit o problemă națională în Brazilia. În timp ce medicul echipei a spus că vor afla mai multe amănunte peste 24 de ore, selecționerul Tite a dat asigurări de jucătorul nu va rata acest Campionat Mondial, asta deși a părăsit terenul în lacrimi. În presa din lumea întreagă a apărut fotografia din care se vede cum arată glezna starului formației sud-americane.
Ultimele vești despre starea lui Neymar. Ce a declarat selecționerul Tite
Brazilia a făcut spectacol în repriza a doua a meciului cu Serbia în care a și marcat cele două goluri. Richarlison a semnat dubla, iar al doilea gol a fost antologic, dar Neymar a fost unul dintre „motoarele” echipei. Starul lui PSG s-a accidentat în minutul 79 și a fost scos de pe teren. A început să plângă gândindu-se că ar putea fi o accidentare serioasă și că, din această cauză, ar putea rata meciurile de la Campionatul Mondial de Fotbal. Mai mulți colegi au încercat să-l consoleze, iar oamenii din staff-ul medical i-au pus rapid gheață.
Imaginea cu glezna lui umflată i-a speriat pe fanii naționalei Braziliei. Iar spaima a fost și mai mare pentru că medicul echipei a amânat să dea un diagnostic, iar jucătorul a refuzat să vorbească despre acest subiect la interviurile de la finalul partidei. Cert este că a plecat la vestiare încălțat doar la un picior.
Fanii au luat cu asalt rețelele sociale și au pus o mulțime de întrebări. A încercat să-i liniștească selecționerul „Selecao”. „Nu vă faceți griji, Neymar va juca în continuare la Cupa Mondială! Va continua să joace, puteți fi siguri de asta!”, a declarat antrenorul Tite.
„I s-a umflat glezna. Am început tratamentul încă de pe banca de rezerve. Acum trebuie să așteptăm 24-48 de ore pentru a vedea cum evoluează lucrurile. Nu este programat vreun RMN. Dacă va fi nevoie, îl vom face, dar vedem cum se prezintă mâine glezna”, a declarat Rodrigo Lasmar, medicul naționalei Braziliei.
Din primele informații, Neymar a suferit o entorsă la glezna dreaptă și ar putea să nu fie pe teren la următorul meci, cu Elveția, de pe 28 noiembrie. Dacă Brazilia câștigă acest meci își va asigura calificarea. Totul depinde de cât de serioasă este această entorsă. Cea de gradul 1 se vindecă după o zi sau două, pentru cea de gradul doi perioadă de recuperare este de minimum două săptămâni, iar pentru cea de gradul trei se poate ajunge chiar la șase săptămâni, cu posibilitatea chiar a unei intervenții chirurgicale.