13 feb. 2022 | 14:25

Şeful armatei ucrainene, avertisment de ultimă oră pentru Rusia în caz de invazie. Ce mesaj are pentru populație

Politică
Şeful armatei ucrainene, avertisment de ultimă oră pentru Rusia în caz de invazie. Ce mesaj are pentru populație
Ucraina este pregătită să riposteze atacului rusesc

Oficialii din Ucraina, din domeniul apărării, au declarat că sunt pregătiți să riposteze împotriva Rusiei, în contextul în care există informații că aceasta ar putea invada fostul stat sovietic în orice moment. Comandantul-șef al forțelor armate ucrainene, generalul-locotenent Valerii Zaluzhnii, a declarat că armata ucraineană este pregătită să întâmpine forțele rusești cu „Stingers”, nu cu „flori”.

Ucraina pregătită să riposteze atacului rusesc

Nu vă îndoiți, forțele armate sunt absolut pregătite să riposteze și nu vor renunța la pământurile ucrainene!”. a declarat sâmbătă ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, într-un comunicat, în contextul în care există informații că Rusia ar putea declanșa invazia.

„Ne îmbunătățim în mod constant capacitățile de apărare, coerența unităților și competențele militare. Am creat formațiuni de luptă și am reușit să desfășurăm forțele de apărare teritorială într-un timp scurt și să le înarmăm cu ATGM și MANPADS.

Am consolidat apărarea Kievului. Am trecut prin război și am primit o pregătire adecvată. Prin urmare, ei sunt pregătiți să întâlnească inamicii nu cu flori, ci cu Stingers, Javelins și NLAW. Bine ați venit în iad!”, a adăugat Oleksii Reznikov, referindu-se la mai multe tipuri de arme.

Confruntarea tensionată nu dă semne de calmare

Sâmbătă, oficiali americani anonimi au declarat reporterilor Reuters că Rusia a adunat 70% din forțele de care ar avea nevoie pentru a-și invada vecinul din sud-vestul țării. Cu toate acestea, afirmațiile SUA au fost întâmpinate cu scepticism pe tot parcursul confruntării, în special în Ucraina, unde oficialii din domeniul apărării spun că discuțiile despre un atac la scară largă sunt determinate de „procesele interne și geopolitice” din Occident.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, se pare că este frustrat de caracterizarea de către președintele american Joe Biden a unei invazii ca fiind iminentă. Iar un raport publicat în ianuarie de Centrul pentru Strategii de Apărare, un grup de reflecție condus de fostul ministru ucrainean al Apărării Andrii Zahorodniuk, a concluzionat că o invazie totală, cu ocuparea orașelor mari, precum Kievul, este foarte puțin probabilă.

„420 de mii de soldaţi ucraineni şi fiecare comandant fără excepţie s-au uitat în ochii morţii. Comandanţii de grupă, comandanţii de brigăzi, batalioane şi companii sunt specialişti în domeniul lor şi patrioţi.

Nu vom renunţa la nicio bucată de pământ ucrainean!”, – a adăugat comandantul şef al Forţelor Armate ale Ucrainei, general-locotenent Valeri Zaluzhni.

„Va fi un iad sângeros pentru ruși” în Ucraina

Alexander Khara, un diplomat ucrainean și fost ministru adjunct al apărării, le-a declarat celor de la AlJazeera că în Donbas sunt acum aproximativ 400.000 de veterani care au trecut prin războiul de aici. Majoritatea au experiență de luptă și „cu siguranță nu vor avea milă față de invadatori. Nu mă refer la civili.”

„Va fi un iad sângeros pentru ruși. Vedeți, dacă vor decide să treacă [granița] și mai ales dacă apoi vor decide să intre în orașele noastre…

Mulțumită britanicilor, avem rachete antitanc destul de puternice care pot fi folosite în războiul urban și, cu siguranță, avem destule rachete proprii pe care să le desfășurăm.”, spune Alexander Khara.

Remarcile vin în contextul în care Rusia a adunat peste 100.000 de soldați în apropierea graniței ucrainene, îngrijorând atât oficialii interni, cât și pe cei internaționali, care cred că Rusia se pregătește să invadeze țara. Oficialii americani au semnalat sâmbătă dimineață că posibilitatea unui conflict armat devine din ce în ce mai probabilă.

Parteneri
Ce a găsit fratele Mădălinei Manole la mormântul artistei, de Crăciun
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
Cresc alocațiile de stat de la 1 ianuarie 2025. Câți bani urmează să primească copiii din România
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Andreea Bostănică, în lacrimi pe Tik Tok după ce a pierdut o brățară de 20.000 euro. Influencerița a stârnit revolta internauților
Unica.ro
România, marcată de ninsori. Va fi ca în povești
EVZ.ro
Cuza și-a asumat relația cu noua iubită! Prima poză oficială cu femeia din viața prezentatorului de la Neatza / FOTO
Spynews
Obligatoriu pentru cei care au permis de conducere! Trebuie să prezinte aceste documente
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: "Tot sistemul de protecție al casei e inventat de mine"
Avantaje
NU MAI CRESC PENSIILE! GUVERNUL a DECIS OFICIAL
Mediaflux
Mai mulți bani pentru copiii din România din 1 ianuarie 2025! Guvernul a decis cu cât cresc alocațiile
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro