Șefii de la Antena 1 au mutat-o pe Cristina Cioran la o altă emisiune. Când va începe „Gazda perfectă”
După „Acces direct”, Cristina Cioran a primit o altă provocare profesională. Ea va prezenta „Gazda perfectă”, o nouă emisiune care va începe în această vară la Antena 1, unde telespectatorii vor fi martori la ospitalitatea şi abilităţile culinare ale celor înscriși în show, care se vor lupta să demonstreze că au atuurile necesare pentru a fi o gazdă desăvârşită.
Ce înseamnă gazda perfectă pentru Cristina Cioran
„Pentru mine, gazda perfectã este persoana care mă invită la o experiență nu doar culinară, ci şi de atmosferă, stare, ambient. Fie că e vorba de un meniu oriental sau european, fie că e vorba de un cooking day. Primirea, servirea, platingul, gustul, distracția, toate fac parte din crearea unei zile perfecte!”, a declarat Cristina Cioran.
Pasiunile sale o recomandă pentru noua emisiune care va începe în această vară la Antena 1. „Îmi place sã primesc musafiri la masă, mai ales că sunt pasionată de gătit. Mergem și în vizită, dar de obicei ca să facem ceva bun și interesant de mâncare. Fie că suntem la noi cu prietenii sau în vizită, îmi place sã organizez seri culinare tematice la mine acasã! Seara de pizza sau de tagliatelle pe care le facem noi, sau de pește prins de noi sau creveți sau masa libaneză sau China Day sau sushi… La noi experiența pe care o putem avea împreună contează cel mai mult!”, a mai completat aceasta.
Când începe Gazda perfectă. Regulile show-ului și marele premiu pentru care se dă bătălia
Gazda Perfectã, show-ul care va avea premiera pe 5 august, de la ora 17:00, la Antena 1, are la bază formatul internaţional Come dine with me, format ce a cucerit publicul din peste 40 de ţări, printre care SUA, Italia, Spania, Anglia sau Franţa. 5 concurenţi, 5 zile, 5 case diferite. Acestea sunt ingredientele unui show ce promite să găsească Gazda Perfectă.
Un grup de 5 oameni care nu ştiu nimic unul despre celălalt vor încerca să demonstreze că ospitalitatea şi abilităţile culinare îi recomandă pentru a fi o gazdă desăvârşită. În fiecare zi, de luni pânã vineri, de la ora 17:00, timp de o săptămână, cei 5 vor concepe meniuri sofisticate şi vor încerca să creeze o atmosferă cât mai primitoare în casele lor pentru a-i convinge pe ceilalţi de calităţile personale. La finalul fiecărei cine, concurenţii vor oferi puncte celui care le-a fost gazdă, însoţite bineînţeles de laude sau critici, iar la sfârşitul ediţiei, câştigătorul, cel care acumulează cel mai mare punctaj, va primi titlul de Gazda Perfectă şi un premiu de 10.000 Ron.