Secretul siluetei Alexiei Eram. Ce face de 2 ori pe săptămână pentru a nu avea celulită

de: Alexandra Chivu
22 01. 2021

Alexia Eram are tot ce-și poate dori la vârsta de 20 de ani: propiul apartament, succes în cariera dezvoltată în mediul online, sprijin din partea familiei sale și un iubit celebru. Astfel, problemele sale sunt invers proporționale cu restul situațiilor din viața sa. Singurele situații care o necăjesc la acest moment, fiind o persoană publică și interesată de înfățișarea sa, sunt legate de aspectul fizic. Ceea ce îi dă bătâi de cap, ca în cazul multor doamne și domnișoare, este retenția de apă, așa că a luat atitudine și a promis în fața fanilor ei, pe Instagram, că va veni regulat la tratamente care să o ajute în acest sens.

Alexia Eram, secretul unui corp armonios. Fiica Andreei Esca face drenaj de 2 ori pe săptămână

Alexia Eram a apelat la ajutorul unor specialiști pentru a scăpa de o problemă care o nemulțumește. Își face drenaj pentru a-și subția picioarele.

„Nu mai venisem de multă vreme la drenaj, dar de acum gata, de două ori pe săptămână mă găsiți aici, să-mi subțiez apa din corp, să-mi subțiez picioarele. Cel mai tare aparat. Dacă aveți probleme cu reținerea de apă, acest aparat e genial, e ca un masaj, e ca aparatul de tensiune. Vă puteți face și la burtă”, a povestit ea pe InstaStory.

S-a lansat în industria frumuseții

În urmă cu un an, Alexia era gazda unui eveniment special, revenind în România din Londra, acolo unde studiază, pentru a-și lansa un produs cosmetic.

„Alexia acum a venit din Londra pentru eveniment și ne-am pregătit puțin. Am avut emoții pentru ea. Am vrut să iasă bine. Ea a ales tot: textură, formă, ambalaj. Sunt foarte mândru de ce a făcut. Îmi lipsește de când s-a mutat la Londra, dar e un bine pentru ea că s-a dus în altă țară, că se descurcă singură. La un moment dat, copiii trebuie să-și ia în piept viața”, a declarat tatăl ei, Alexandre Eram.

„Am fost foarte emoționată, că e prima mea lansare. Mama a avut și ea multe emoții. Mi-am făcut propriul ruj pentru că am vrut să le mulțumesc tuturor susținătorilor mei care mă urmăresc pe Instagram și Youtube. Viața la Londra e foarte frumoasă, agitată. Îmi lipsește mâncarea foarte mult, prietenii, familia și iubitul meu”, povestea tânăra în ziua evenimentului, într-un interviu pentru Pro TV.