Secretul piureului gustos și pufos. Ce pun gospodinele în apa în care fierb cartofii

de: Corina Oprea
21 10. 2023

Piureul este un preparat ce se privește de minune ca garnitură la multe feluri de mâncare. Poate părea foarte ușor de preparat, dar, dacă vrei să iasă cremos și gustos, ar fi bine să urmezi mai mulți pași importanți. Ce trebuie să pui în apa în care fierb cartofii și cum se pregătesc ei de fapt.

Cei mai buni cartofi pentru piure

Piureul este nelipsit de pe mesele românilor, indiferent de momentul zilei sau ocazie. Se potrivește perfect în orice circumstanță, dar este important să îl facem ca la carte. Un piure cremos și gustos va satisface și așteptările celor mai pretențioși.

Reușita piureului este strâns legată de selecția tipului de cartofi. În general, pentru obținerea unui piure reușit, se recomandă alegerea cartofilor cu conținut mai mare de amidon.

În această categorie, cartofii albi sunt opțiunea ideală, deoarece eliberează mai puțin amidon în timpul gătirii, rezultând un piure cu o textură mai ușoară și pufoasă.

Unele gospodine aleg să pună cartofii la fiert cu coajă. Specialiștii spun, însă, că aceștia trebuie curățați perfect înainte de a fi puși pe foc, pentru a se găti uniform și, mai ales, fără impurități. Coaja se desface ușor când începe să se înmoaie și ajunge în mâncare.

Ingredientul-secret din piure

Tăiați cartofii în bucăți mici, egale atunci când îi puneți la fiert. În acest fel, se vor fierbe uniform și nu va fi nevoie să îi lăsați pe foc mai mult decât este cazul. Mai mult, puneți-i în oală încă de când apa este rece, ca să nu se sfărâme la final.

Vezi și: Ce cartofi sunt buni pentru piure. Detaliul care îţi poate strica imediat preparatul, de asta nu iese cremos

Nu uita să pui în apă și sare. Acest condiment va intra bine în cartofi în timp ce aceștia se fierb și îi va ajuta și să iasă moi și să se gătească mai bine. La final, dacă simți că e nevoie, mai poți adăuga sare, după bunul plac.

Cei care vor să pună lapte sau smântână în piure, trebuie să fie atenți la un detaliu: încălziți-le înainte. Procedați la fel și cu untul. Dacă sunt moi și calde, se vor amesteca mai bine și piureul va fi de-a dreptul cremos.

Puteți începe cu untul imediat după ce ați scos apa din cartofi. În funcție de acesta, veți ști exact de cât lapte sau smântână pentru gătit mai este nevoie.

Trucuri pentru cel mai bun piure

Zdrobiți cartofii folosind o furculiță sau un pasator special, care se găsește în toate magazinele. Evitați cu orice preț mixerul, deoarece acesta va duce la un piure lipicios și cleios. Chiar dacă lasă impresia că amestecă bine cartofii, îi va sfărâma.

Te-ar putea interesa și: Ingredientul pe care Florin Dumitrescu îl folosește la piure de cartofi. Așa îl face pufos și gustos

În ceea ce privește untul, adăugați o cantitate adecvată – pentru fiecare 450 g de cartofi fierți, recomandăm aproximativ 200 g de unt. Astfel, preparatul va fi cremos și va avea o textură perfectă.

Un aspect important este să nu amestecați excesiv. Dacă o faceți, riscați să se „activeze” amidonul din cartofi, care se comportă asemenea făinei și va transforma piureul într-un amestec lipicios.

Dacă vă plac gusturile speciale, adăugați și ingrediente suplimentare. Spre exemplu, poți opta pentru cașcaval sau brânză, dacă vrei ceva cu adevărat cremos. În plus, poți jongla cu condimentele, optând pentru cimbru, rozmarin sau chiar mult piper sau boia, dacă ești pasionat de iute.

Cartofii sunt gata pentru piure atunci când pot fi ușor străpunși cu o furculiță sau cu un cuțit. Dacă aceștia se sfărâmă ușor și se despică când sunt înțepați, sunt pregătiți pentru următorii pași.

Durata de fierbere poate varia în funcție de dimensiunea și tipul de cartofi. De obicei, cartofii pentru piure sunt fierți în apă cu sare timp de 15 până la 20 de minute. Este important să nu-i fierbi prea mult, pentru a evita un piure apos sau excesiv de moale.

După ce au fost fierți corespunzător, asigură-te că îi scurgi bine de apă. Prea multă apă rămasă în cartofi poate dilua piureul.