Secretul neașteptat al lui Smiley. Ce obișnuiește să facă juratul PRO TV fără Gina Pistol

de: Alexandra Chivu
22 11. 2019

Smiley se află de mulți ani în mijlocul oamenilor, așa că are nevoie și de momente în care să poată sta doar cu cei dragi. Neașteptat este că există clipe pe care dorește să le trăiască fără Gina Pistol. Ce obișnuiește să facă juratul de la PRO TV stând doar cu gândurile lui?

Secretul lui Smiley. Ce obișnuiește să facă fără Gina Pistol?

Andrei Tiberiu Maria (36 de ani), cunoscut sub numele de scenă Smiley, a urcat de la statutul de membru al trupei ”Simplu” la cel de a fi producător muzical. De altfel, acesta e începutul pe care îl știe mai toată lumea, însă el a pășit pe scenă cu mult înainte, ca solist în trupa ”Millenium 3”, alături de Robert Dulica, Diu Ionuț Liviu (Body) și Andrei Ropcea (Randi), cu care, ajutați de regretatul Ioan Gyuri Pascu, au lansat albumul intitulat D-but, produs de Ioan Gyuri Pascu.

Smiley și Gina Pistol

După muncă, a venit și răsplata, căci de la ”fața” formației ”Millenium 3” a ajuns azi fondatorul ”HaHaHa Production”. Așadar, mai mult decât un cântăreț, are nevoie de momente în care să nu fie înconjurat de sute de oameni, dar nici de iubita sa, Gina Pistol. Ce cunoaște puțină lume despre el este că, de câțiva ani, are o nouă metodă de recuperare și regăsire după perioadele pline. De câte ori are ocazia, solistul merge să se roage la muntele Athos.

”Am fost crescut în tradiția ortodoxă. Îmi păstrez tradițiile românești”

„Nu e o tradiție, pur și simplu mai merg din când în când. Cu prietenii, cu familia. Dar stabilesc asta în funcție de cum am timp, nu e ceva ce îmi impun să fac anual. Dacă reușesc, bine, dacă nu, amânăm pentru anul viitor.

Am fost crescut în tradiția ortodoxă și o păstrez, sunt credincios de felul meu. Nu sunt vreun habotnic, dar cred în Dumnezeu, îmi păs­trez tradițiile românești”, a declarat artistul pentru revista VIVA!.