Secretul Mihaelei Bilic pentru cea mai bună salată de vinete. Detaliul pe care mulți îl ignoră
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a explicat cum trebuie să prepari salata de vinete pentru a beneficia de valorile nutriționale ale acestei legume. Multe românce obișnuiesc să pună mult ulei în preparat, însă secretul stă, de fapt, în frecare. Iată cum trebuie să procedezi!
Ce valori nutriționale au vinetele din grădina ta
Este deja bine știut că vinetele, pe lângă faptul că sunt foarte gustoase și versatile, sunt și sănătoase. Aceste legume, care cresc și se coc vara, pot prezenta diverse forme, culori și arome, unele având dungi altele nu. Indiferent de soiul din grădina ta, proprietățile nutriționale ale vinetei sunt aceleași.
Gospodinele obișnuiesc să gătească vinetele în diverse forme, multe optând și pentru varianta salatei, care este foarte ușor de preparat, precum și de consumat, mai ales pe timp de vară. Vinetele sunt bogate în nutrienți și fibre, fiind foarte ușor de digerat.
În mod deosebit în sezonul cald, această legumă prezintă beneficii pentru organismul uman prin faptul că reduce absorbția zaharurilor și favorizează tranzitul intestinal. În plus, vinetele sunt sărace în calorii, oferind totodată senzația de sațietate.
Beneficiile vinetelor nu se opresc, însă, aici. Legumele sunt bogate în potasiu, minerale, substanțe antioxidante benefice pentru inimă și creier, calciu și fier, toate acestea fiind esențiale pentru o bună funcționare a organismului uman.
Mihaela Bilic, secretul salatei de vinete sănătoase
Medicul nutriționist Mihaela Bilic recomandă consumul de vinete sub formă de salată, atât timp cât nu este preparată cu foarte mult ulei. Pentru a beneficia de toate proprietățile nutriționale ale acestei legume, este bine să fie consumată în variantă dietetică.
Mihaela Bilic recomandă coacerea vinetelor la flacără. După ce s-au copt, lasă vinetele la scurs pentru a se elimina zeama iute din ele. Apoi, le poți toca și depune într-un bol de bucătărie adânc. Freacă vinetele între cinci și zece minute, fără ulei în primă fază, acesta fiind secretul unei salate dietetice.
„Ce punem în interior? Un gălbenuș de ou și cinci-șase linguri de ulei. Așa de puțin ulei, care culmea, se va transforma pe măsură ce frecăm, amestecăm.
În final, nu veți avea o salată de vinete (clasică), ci spumă de vinete: albă, pufoasă, aerată, cu puțin ulei și, vă promit, delicioasă. Gata, în varianta asta vă puteți permite și o bucățică de pâine”, a spus medicul nutriționist Mihaela Bilic.