Victor Slav este, cu siguranță, unul dintre cei mai doriți bărbați din showbizul românesc. Fostul partener de viață al Biancăi Drăgușanu se bucură de multă atenție din partea publicului feminin, fiind un bărbat elegant, discret, carismatic, care se menține într-o formă de invidiat. Care este secretul său.
Cu un trup parcă sculptat de dalta zeilor, Victor Slav s-a numărat, dintotdeauna, în topul preferințelor masculine ale femeilor din România.
Domnițele au suspinat, de-a lungul anilor, după fostul soț al Biancăi Drăgușanu, vedeta bucurându-se de toată atenția venită din partea reprezentantelor sexului frumos.
Într-un interviu acordat în exclusivitate Revistei VIVA, Victor Slav a dezvăluit care sunt secretele siluetei sale de invidiat.
Fostul asistent de la „Bravo, ai stil!” a mărturisit că, atunci când agenda sa încărcată nu-i permite timp să meargă la sala de forță, deși este un mare gurmand, Victor Slav mănâncă în regim de fasting, consumând alimente într-un anumit interval al zilei.
„Nu pot spune că mănânc același lucru în fiecare zi, diversific mult. În ultima perioadă, am fost foarte ocupat și nu am mai ajuns la sală de două luni, știu că pare incredibil, însă ăsta este adevărul.
Dar în perioada asta, când nu merg regulat la sport și nici nu mănânc corect, țin fasting. Din 24 de ore ale unei zile mănânc în doar 8 ore, ce doresc, dar în cantități rezonabile.
În celelalte 16, în mod normal 8 ore le dorm și în celelalte nu mănânc, las organismul să proceseze mâncarea.”, a declarat Victor Slav, exclusiv pentru viva.ro.
În ceea ce privește pasiunea lui pentru gătit, Victor Slav mărturisește că îi placă să stea în bucătărie, atunci când este într-o dispoziție relaxată, și să-i surprindă pe cei dragi cu un preparat făcut de el.
Din cauza programului încărcat, însă, fostul partener al Biancăi Drăgușanu gătește rețete rapide și ușoare. În legătură cu preferințele sale culinare, Victor Slav este pasionat de mâncarea cu specific italian.
„Gătesc lucruri ușoare, pentru că nu am timp, dar mă descurc la nevoie. Trebuie să am o dispoziție mai relaxată, să nu fiu într-o perioadă aglomerată.
Sunt gurmand de felul meu și îmi place să mănânc și să încerc preparate noi. Îmi place foarte mult bucătăria italienească și ador steak-urile.”, a completat tatăl fiicei Biancăi Drăgușanu pentru sursa citată.