Secretul lui Ion Țiriac. Cum a reușit să facă bani în pandemie. Ce avere are acum
Care este secretul lui Ion Țiriac pentru succesul chiar și în pandemie? Conturile acestuia nu au avut de suferit deloc nici în timpul crizei sanitare. Cum a reușit să facă bani și în condițiile acestea și care este averea sa la moment?
Secretul lui Ion Țiriac din afaceri. Cum a reușit să facă bani și în pandemie?
Cunoscutul afacerist de la noi a reușit să nu stea deloc pe loc nici în timpul crizei sanitare. Conturile acestuia nu au avut de suferit, astfel că a reușit să facă o căruță de bani și în timpul pandemiei.
Averea lui Ion Țiriac a crescut considerabil în anul 2020, urcând în topul celor mai bogați oameni din lume. Fostul mare jucător de tenis și-a mărit averea cu 300 de milioane de dolari în anul în care a izbucnit criza de COVID-19, acesta bucurându-se în prezent de o avere estimată la 1.5 milioane de dolari.
De asemenea, acum ocupă locul 2.238 într-un top oficial al celor mai bogați oameni din lume, conform Hurun Report. De subliniat ar fi faptul că Țiriac e singurul român din acest Top care cuprinde în total un număr de 3.228 de milionari în dolari de pe toată planeta, provenind din 68 de țări.
Averile au fost calculate la data de 15 ianuarie a.c., în funcție de valoarea acțiunilor și activelor deținute. Pe primul loc rămâne Elon Musk, fondatorul PayPal, SpaceX și Tesla, cu o avere de peste 190 de miliarde de dolari, alături de Jeff Bezos (189 miliarde de dolari) și Bernard Arnault (114 miliarde de dolari).
Care este prenumele real al fostului sportiv?
Prenumele celebrului fost sportiv nu este Ion, ci Ioan, dar nu a reușit să-l modifice din cauza birocrației. „În paşaport scrie Ioan, nu scrie Ion. Tatăl meu a fost Ioan şi atunci mi-a făcut şi pe mine Ioan. Am încercat la un moment dat să îmi schimb numele, să îmi pun Ion, dar trebuia să fac atâtea hârţoage încât am renunţat. Ioan Ţiriac scrie în paşaport, născut în 1939, pe 9 mai, la Braşov”, a declarat Ion Ţiriac la TVR 2.
Puțini știu că viața sa a fost și ea încercată de neajunsuri, înainte să atingă confortul de acum.
„În 1944 aveam 5 ani. Atunci am văzut pentru prima dată pâine. E foarte greu să vorbeşti despre aceste lucruri, să înţeleagă că n-ai văzut în viaţa ta pâine. Începuse războiul, eram la Braşov, ne retrăsesem într-un sat care se numea atunci satul Lunca, acum se numeşte Săcele, mi se pare.Stăteam la nişte rude acolo pentru că Braşovul era bombardat în fiecare zi. Tatăl meu era în război, a avut o permisie. A venit un om bine făcut, avea 1.87, îmbrăcat în haine militare şi avea în braţe această pâine. Şi atunci a fost prima dată când mi-aduc aminte că am mâncat pâine. Şi, uite, că am crescut, acum mă uit la pâine şi mă îngraşă”
Ion Țiriac