Secretul lui Ceaușescu! Ce pușcă folosea dictatorul, atunci când mergea la vânătoare

de: Plăiașu Ciprian
24 05. 2019

Nicolae Ceauşescu şi-a creat imaginea de mare vânător, dar în adevăratul sens al cuvântului nu era altceva decât un măcelar cu pușcă și un colecţionat insipid de trofee impresionante. Partidele sale de vânătoare au devenit subiect de anecdote sau relatări sumbre ale măcelului pe care îl făcea fostul dictator care nu respecta nicio regulă.

Povesteam cu altă ocazie de măcelul pe care l-a făcut din telecabina de la Busteni in rândul caprelor negre din această zonă. Dar acesta nu era un loc comun de vânătoare pentru dictatorul care făcea glumele cu care îşi distra camarazii de vânătoare: „Vedeţi? V-am făcut planul la carne!” El prefera recorduri și trofee, iar când mergea la vânat mic, făcea măcel. Nicolae Ceaușescu are încă în palmares recordulnațional la mistreţ, dar și un urs de peste 400 de kg.

Cel mai mare animal împuşcat de Nicolae Ceauşescu a fost un mistreţ de circa 300 de kilograme, din pădurea Ciornuleasa, judeţul Călăraşi. S-a întâmplat în februarie 1978, iar cu acest trofeu, Ceauşescu a doborât recordul naţional la mistreţ, care nu a fost egalat nici până în prezent. Povestea vânătorii seamănă cu o execuție, decât cu o vânătoare. Localnici au relatat că animalul a fost împuşcat de aproape, după ce mai mulţi gonaci şi lucrători silvici l-au momit cu mâncare.

Ursul dus în pădure pentru a fi ucis

Se spune că Nicolae Ceauşescu a ucis cel mai mare urs din România, deci un alt record național. Deşi acesta a fost crescut în captivitate, animalul a fost ucis de „marele vânător”, doar pentru a depăşi un record stabilit de „vecinul” Iosip Broz Tito, dictatorul iugoslavilor. Ursul Lache, care avea peste 400 de kilograme, s-a fi născut într-o grădină zoologică din Oradea, şi a fost adus în anii 1970 în Poiana Braşov, unde s-a pripăşit pe lângă un restaurant care în prezent îi poartă numele. Fiind crescut în captivitate era blând și nu se speria de oameni. Auzind de mărimea lui, Nicolae Ceauşescu a ordonat să fie luat şi dus în Harghita, pe unul dintre domeniile de vânătoare pe care animalul urma să fie ucis, la vânătoarea din 1978.

Colecţia preţioasă de arme de vânătoare și pușca decorată cu aur lui Carol al II-lea

Ca orice vânător care se respecta, Nicolae Ceauşescu avea o colecţie impresionantă de arme, multe primite în dar de la oaspeţii săi, în timpul vizitelor de stat, precum Regina Elisabeta a Marii Britanii şi preşedintele sovietic Leonid Brejnev . O parte din ele le păstra în vila sa de protocol, de pe Strada Primăverii. Armele au fost confiscate la ordinul Ministerului Apărării în iunie şi noiembrie 1990, iar în prezent 20 dintre ele sunt expuse la Muzeul Militar.

Ceauşescu avea însă o armă preferată  cu care participa la vânătoare. Era o puşcă de colecţie, care fusese fabricată în 1933 pentru nimeni altul decât Regele Carol al II-lea. „Este o armă de vânătoare funcţională, ce a fost comandată cu talpă din os, lunetă Zeiss şi ornamente ovale, din aur, cu cifra Regelui şi coroana regală. În prezent, puşca are elementele decorative metalice înlocuite cu unele din aur de 18K, cele două platini având inscripţia „Holland & Holland”, iar în partea inferioară a patului având un element metalic inscripţionat cu semnătura «N. Ceauşescu».  Greutatea totală a pieselor din aur depăşeşte 200 gr”, informau specialiştii casei de licitaţii, unde aceasta a fost vândută cu 32.500 de euro.