Delia Matache, jurata de la iUmor, a avut parte în semifială de un moment pe care nu l-a înțeles. Unul din concurenți a decis să se i-a de jurată. Numai că, momentul de roast a fost unul fără reacție.
Sâmbătă au fost semifinalele la ”iUmor”, moment în care au fost pe scenă semifinaliștii care aveau misiunea de a-i confinge pe telespectatori că ei sunt cei mai buni. Printre concurenții rămași în semifinală s-a numărat și Lavinia Dalea, care în audiții avusese glume îndrăznețe pe seama bisericii.
De data asta, din păcate, prestația Laviniei Dalea a fost una slabă, către mediocră. Nu numai că nu avea glumele la ea, cum se spune, dar și le-a și uitat. După momente de bâlbe, Lavinia Dalea a reușit totuși ceva. Unu la mână să-l enerveze pe Mihai Bendeac, și doi să o facă pe Delia Matache să rămână fără comentarii la roast-ul adresat juratei.
”Despre Delia ce aș putea să spun. Ești minuată, ești superbă, și chiar ai ochii ăștia atât de frumoși, de expresivi și de mari, încât poți face tort cu fundul de ochi”, afost roast-ul Laviniei Dalea la adresa Deliei Matache.
Numai că, din păcate, gluma nu a prins, nici la Delia, dar nici la ceilalți jurați. Cel puțin, așa cum și-ar fi dorit concurenta ajunsă în semifinala ”iUmor”.
Reacția juraților a fost una pe merit, de altfel singura care i-a dat un like concurentei, deși nu a înțeles glumele, a fost chiar Delia Matache. În testimonialul care a urmat momentului, jurata Delia a părut a nu înțelege gluma și, în același timp, a recunoscut că are ochii mari, declarând:
”Care e problema cu ochii? Nu înțeleg. De când ochii frumoși sunt o problemă? Mi-a zis Răzvan că am ochii atât de mari, încât atunci când dorm nu reușesc să-i închid complet”, a fost testimonialul juratei Delia Matache.
Cât despre viața ei alături de Răzvan, Delia povestește că este fericită. Vedeta povestește că lucrurile merg bine între ei, chiar dacă trec, ca și noi, printr-o perioadă grea. Recent mama Deliei a povestit despre cum decurg lucrurile între cei doi, aceasta spunând:
“Delia nu acceptă sfaturi. Este atât de cu capul pe umeri, încât indiferent ce furtuni ar veni peste ea, ea merge pe drumul ei drept. A avut bunul simț și și-a văzut de drum. Eu nu știu dacă cineva o înțelege și o iubește mai mult decât Răzvan. Eu nu i-am auzit să se contrazică niciodată. Nu am văzut un alt bărbat mai iubitor, atent și drăgăstos. A răsplătit-o Dumnezeu din plin”, a spus Gina Matache, mama Deliei.