18 mai 2022 | 13:36

Secretele zborului perfect. Ce trebuie să faci pentru cea mai plăcută călătorie

Utile
Secretele zborului perfect. Ce trebuie să faci pentru cea mai plăcută călătorie
Cum poți să-ți faci călătoriile cu avionul mai frumoase?

O mulțime de oameni se tem de zborul cu avionul. Unii fac un compromis și nu mai călătoresc, alții se tratează în sensul acesta, iar câțiva ascultă de sfaturile mici dezvăluite de specialiști. Există câteva lucruri pe care le poți face pentru o călătorie frumoasă, lină și fără griji. Care sunt lucrurile care chiar te-ar putea face să te îndrăgostești de călătoriile cu avionul? Iată cum trebuie să procedezi!

Trucuri pentru un zbor plăcut cu avionul: ce trebuie să faci?

Poate nu știai, dar una din patru persoane suferă de frica de zbor, iar dintre aceștia mulți se simt incomod călătorind astfel. Teama aceasta îi ține pe unii departe de locurile pe care ar vrea să le viziteze, iar nesiguranța pe parcursul zborului îi face pe alții să nu se bucure deloc de peisajele incredibile de la înălțime.

Există câteva trucuri care te pot face să vezi cu alți ochi călătoria ta. Primul lucru ar fi să ceri mai multă mâncare. Mâncarea este pentru unele persoane egală cu confortul sau cu o mică bucurie care te-ar putea face să uiți măcar pentru câteva clipe de ce ți se întâmplă.

Un alt detaliu este să fii precaut cu lucrurile pe care le atingi în timpul zborului. Multe din companiile aeriene fac o curățenie superficială după zbor.

Păturile și pernele nu sunt spălate, ci doar împăturite frumos, iar tăvile de mâncare nu sunt dezinfectate, ci doar șterse rapid. Pentru a te simți mai bine și mai în siguranță din acest punct de vedere, încearcă să lași mâncarea în ambalajele primite sau în recipientele în care a fost adusă și curăță-te pe mâini imediat după masă.

Sfaturi

Nu trebuie să îți fie teamă să stai ultimul în coadă și care urcă în avion la final. Poți vedea imediat locurile libere după ce toți pasagerii se pun pe scaunul lor. Un detaliu este că tocmai faptul că ești ultimul îți oferă o libertate de a alege unde să stai.

Unele persoane pierd cursa sau pățesc ceva ce intervine în zborul lor, așa că locul lor rămâne liber. Ușa a fost deja închisă în urma ta, vizualizezi scaunele libere și te așezi exact acolo unde dorești.

Este recomandat să eviți locurile de pe peretele frontal. Majoritatea pasagerilor cu bebeluși la bord cel mai probabil vor sta acolo.

Asta se întâmplă pentru că este mai ușor și sigur să pui acolo un port-bebe. Alege locuri mai în spate dacă vrei o călătorie liniștită și relaxantă, chiar dacă nu te vei bucura de spațiu la picioare.