Secretarul general NATO, avertisment de ultimă oră privind riscul producerii unei catastrofe nucleare. Ce a solicitat de urgență

Secretarul general NATO, avertisment de ultimă oră privind riscul producerii unei catastrofe nucleare. Ce a solicitat de urgență
Jens Stoltenberg și Vladimir Putin

În contextul disputelor dintre Kiev și Moscova privind sursa atacurilor din zona centralei nucleare de la Zaporojie, șeful NATO, Jens Stoltenberg, a declarat miercuri că este imperios necesară o inspecție a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), având în vedere riscul la care a fost expusă zona, în ultimele zile.

Cea mai mare centrală nucleară din Europa, în pericol sub ocupație rusă

Centrala nucleară de la Zaporojie a fost ocupată din luna martie de soldații ruși, iar pericolul unei explozii fatale pentru omenire nu a dispărut nicio secundă. Mai mult, începând cu 5 august, au existat bombardamente constante în acea zonă, inclusiv aproape de o clădire de stocare de material radioactive.

Pe data de 6 august, compania ucraineană de energie atomică a anunțat că unul dintre reactoarele centralei a fost oprit după ce sistemul de protecție în caz de urgență a fost declanșat.

Potrivit sursei citate, bombardamentele din acea noapte au avariat puternic o stație care conținea azot și oxigen, dar și o clădire din zonă.

„Există încă riscul de scurgere de hidrogen și substanțe radioactive, iar riscul de incendiu este, de asemenea, mare. Bombardamentul (…) a cauzat un risc serios pentru funcționarea în siguranță a centralei”, a transmis compania, la acel moment, subliniind faptul că centrala produce în continuare energie, sub observația personalului ucrainean.

Având în vedere toate riscurile existente, secretarul general NATO a cerut, miercuri, inspecție urgentă a specialiștilor, pentru a confirma că funcționarea centralei se face în siguranță. De asemenea, acesta a solicitat eliminarea trupelor din zonă cât mai repede.

„Sunt necesare în mod urgent inspecţii ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică. Situaţia de acolo constituie o ameninţare gravă la adresa securităţii, care amplifică riscurile de accident sau incident nuclear.

Este urgent să autorizăm o inspecţie a experţilor AIEA şi să obţinem retragerea trupelor ruse”, a declarat Jens Stoltenberg, potrivit cotidianului Le Monde.

Comunitatea internațională se află în pericol

Șeful NATO nu este la primul semnal de alarmă tras. De asemenea, în cadrul unei întâlniri cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic, Jens Stoltenberg a avertizat că prezența trupelor rusești în centrala de la Zaporojie reprezintă un real pericol pentru toată lumea.

”Controlul rusesc de la Zaporojie pune în pericol populaţia Ucrainei, ţărilor vecine şi comunităţii internaţionale”, a transmis acesta după întâlnirea cu liderul sârb.

În urma bombardamentelor tot mai dese în jurul centralei, Consiliul de Securitate ONU a organizat o reuniune săptămâna trecută, în cadrul căreia, directorul general AIEA a susținut realizarea unei misiuni urgente la central pentru inspectarea sitului.

„Situaţia este serioasă şi AIEA trebuie lăsată să îşi îndeplinească misiunea la Zaporojie cât mai rapid posibil. Ne presează timpul”, a declarat acesta, într-o intervenție video.