24 sept. 2021 | 10:28

Seceta face ravagii în România. Ce repercursiuni crunte vor fi asupra noastră

News
Seceta face ravagii în România. Ce repercursiuni crunte vor fi asupra noastră
Seceta face ravagii în România. Ce repercursiuni crunte vor fi asupra noastră

Din datele raportate de Ministerul Agriculturii la finalul acestei veri reiese că am avut un an agricol de excepție. Cu toate acestea, seceta din august și început de septembrie au dovedit contrariul. Ultima raportare a Comisie Europene indică probleme la culturile de pășuni și toamnă.

Impactul negativ al secetei asupra culturilor

Unele regiuni din sud și sud-estul Europei precum Ungaria, Italia, România, Grecia, Bulgaria și sudul Turciei, se confruntă cu secetă, de cele mai multe ori însoțite de temperaturi ridicate, având un impact negativ asupra culturilor de vară. Comisia Europeană a plasat țara noastră la categoria statelor cu risc.

De asemenea, Comisia atrage atenția și asupra condițiilor în care se află pășunile din Bulgaria, Italia, Ungaria, sudul României și unele regiuni din centrul Greciei care au avut o productivitate sub medie.

„În Italia, Bulgaria, sudul României și Ungaria, pajiștile sunt afectate în special de deficitul de precipitații sau de secetă, iar efectele negative sunt exacerbate de temperaturile ridicate.( …) Începutul cald și secetos al lunii august în sudul și sud-estul României a fost întrerupt de episoade de precipitații slabe în a doua jumătate a lunii. Cu toate acestea, condițiile de secetă din aceste regiuni continuă să limiteze creșterea culturilor de vară. Perspectivele privind randamentul porumbului boabe au fost revizuite în scădere”, menționează specialiștii europeni.

Producții mai mari la floarea-soarelui și sfecla de zahăr

Floarea soarelui se recoltează în septembrie, iar prognoza arată mult mai bine decât în luna iunie, atunci când a fost estimat un randament de 2,18 tone la hectar. Analiștii Comisiei Europene estimează un randament de 2,61 tone la hectar, adică cu 54% mai mult față de anul trecut.

Prin urmare, fermierii locali ar putea avea a treia cea mai mare creștere din UE. Asta dacă ne raportăm la media ultimilor cinci ani, după Franța și Germania și cea mai mare creștere dacă ne raportăm la culturile de anul trecut.

Ultima prognoză a recoltei de sfeclă de zahăr indică un plus de 33,3 tone la fiecare hectar față de estimarea din luna iunie. Conform datelor, fermierii pot obține 46,3 tone le hectarul de sfeclă, adică cu 15% peste media ultimilor cinci ani. Țara noastră ar putea înregistra cea mai mare creștere a productivității din UE, dacă ne raportăm la media ultimilor cinci ani.

În ceea ce privește soia, care se recoltează în septembrie – octombrie, Comisia Europeană nu își schimbă părerea și rămâne la aceleași estimări ca și la începutul verii. Este vorba despre un randament de 2,4 tone la hectar, adică cu 2% în plus față de media ultimilor cinci ani.

Parteneri
O mare actriță s-a stins din viață. O boală cruntă a răpus-o
Redactia.ro
Serialul lansat recent care te va ține lipit de ecran. Este bazat pe un celebru roman, iar finalul e complet neașteptat
Click.ro
„Te pui jos şi te rogi, până cade obuzul”. Povestea românului care a luptat în prima linie a frontului din Ucraina mai bine de un an
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile momentului. Cum a fost surprinsă Lidia Buble alături de Horațiu Nicolau, iubitul ei în vârstă de 63 de ani / FOTO
Unica.ro
2025, cu ghinion pentru bugetari. Nu s-a mai întâmplat asta de ani de zile
EVZ.ro
Cum va fi vremea în noaptea dintre ani și în primele săptămâni ale lunii ianuarie 2025. Meteorologii au actualizat prognoza meteo
Spynews
Statul vrea banii românilor. Taxă pentru proprietarii de case și mașini. Sunt obligați să plătească
Capital.ro
S-a iubit cu Florin Chilian, a dispărut din showbiz, a născut, iar acum e complet schimbată. Imagini rare cu soțul și fetița ei
Avantaje
PENSIILE vin cu ÎNTÂRZIERE in 2025! POȘTA ROMÂNĂ a CONFIRMAT!
Mediaflux
Cine este adolescenta de 15 ani, care a ucis un elev și o profesoară într-o școală. Ce alte planuri periculoase avea
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea Lucescu
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro