Sebastian Colţescu, revoltat de pedeapsa primită de la UEFA. Ce a decis să facă, e fără precedent
UEFA vine cu o decizie șocantă pentru Sebastian Colțescu, unul din cei mai discutați sportivi pe baza gestului său aspru criticat din timpul unui meci. Ce i-au făcut arbitrului român?
UEFA, decizie neașteptată pentru Sebastian Colțescu
Sebastian Colțescu e revoltat după ce episodul din teren în urma căruia a fost acuzat de rarism a făcut forfotă în România. Totul se petrecea în timpul meciului dintre Paris Saint-Germain şi Istanbul Başakşehir FK, în urmă cu trei luni.
Iată că acum a venit și decizia UEFA în conformitatea cu fapta sa. Clipele de coșmar au continuat pentru sportivul român după ce a folosit un termen rasist atunci când s-a referit la fostul atacant camerunez Perre Webo, întrerupt pe data de 8 decembrie 2020 în minutul 16.
Colțescu a fost suspendat în urma scandalului până la final de sezon, dar chiar și asistentul său a primit un avertisment după cele întâmplate. Cu toate astea, UEFA a considerat că remarca sa nu este rasistă, astfel că antrenorul secund de la Istanbul Başakşehir FK e „achitat” în fața românilor care i-au ținut de la început partea.
„Din probele video şi audio disponibile, s-a stabilit că domnii Colţescu şi Şovre au folosit expresiile în limba română „negrul ăla” şi „ăla negru”, care în engleză sunt traduse „the black one”, pentru a-l identifica pe antrenorul secund al lui Basaksehir, domnul Webo. Conform raportului lingvistic, expresiile româneşti „negrul ăla” şi „ăla negru” nu au conotaţii peiorative sau negative”, se arată în raportul UEFA.
Ilie Năstase a sărit în apărarea sportivului
„Am văzut că e scandalul peste tot. Chiar nu înţeleg unde e problema. Nu e rasism! Dacă ei ne spun nouă albi, noi cum să le zicem lor? Arbitrul îi spune negru, dar nu ca să îl jignească. Nu avea nici număr pe el (n.red. – Pierre Webo, oficial la Istanbul Başakşehir).
Cum trebuie să îi spună? Putea să folosească de culoare, dar nu cred că ştia atât de bine engleza, aşa că a zis în română. Dacă era în tribune şi avea pe el şort, la vedere, 24 sau 50, zice numărul 24 sau 50”, a declarat Ilie Năstase, imediat după scandalul ce a izbucnit în decembrie 2020.
„Decizia în cazul lui Şovre e corectă”
„Vom face apel, trebuie să continuăm drumul pe care l-am început şi să avem încredere că lucrurile vor fi bine. Apelul se face, în prima fază, la Comisia de Apel de la UEFA şi se poate ajunge la TAS (n.r. – Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne). Trebuie să fim precauţi, noi spunem toate argumentele în faţa Comisiei de Apel, vom vedea ce se întâmplă şi, dacă nu ne convine, mergem la TAS. Decizia dată acum de UEFA e una care nu se susţine, n-are temei deloc din punct de vedere tehnic. Singura explicaţie e că numele lui Colţescu a apărut în public, iar cel al lui Şovre nu. Pe principiul ăsta, hai să-l executăm (n.r. – pe Colţescu), iar pe celălalt, pe care nu-l ştie nimeni, nu-l sancţionăm. Decizia în cazul lui Şovre e corectă. Nu e corectă cea în cazul lui Sebastian, asta e clar! TAS e ultima instanţă care decide”
Josep Vandellos