Sebastian Chițoșcă a reacționat pe Instagram, imediat ce a primit telefonul de staff-ul Survivor România.
Sebastian Chițoșcă a părăsit Survivor România, cu puțin timp înainte să ajungă la probele individuale. Faimosul a știut că el va pleca acasă, având în vedere că Zanni și Elena Marin au fost tot timpul favoriții publicului.
„Uau, nu-mi vine să cred. Am telefon în mână. Îmi pare foarte rău că experiența Survivor pentru mine s-a încheiat în această seară. Vă mulțumesc din suflet pentru toată susținerea voastră. Vă iubesc mult, lăsați-mi și mie puțin timp să vorbesc cu familia să vorbesc cu oamenii dragi și vă promit că în scurt timp ținem legătura, o să încerc să vă răspund la toate mesajele și evident că o să vă povestesc mai multe despre această experiență.
Îmi pare foarte rău că nu am ajuns la individuale și la finală, dacă treceam de această săptămână eram acolo și sunt convins că nu vă dezamăgeam. Vă iubesc mult și am foarte mari emoții, nu știu ce să vă mai spun. Îmi vine să plâng de nervi”, este mesajul de pe Instagram al lui Sebastian Chitoșcă.
Sebastian Chițoșcă a fost eliminat de la Survivor România, după ce a fost nominalizat de colegii lui. A rezistat cinci luni în Republica Dominicană. Concurentul s-a arătat extrem de dezamăgit, iar asta pentru că era la un pas de probele individuale.
El a transmis un mesaj și pe contul de TikTok, în care le-a spus susținătorilor că îi vine să plângă de nervi.
„Vă mulțumesc din suflet pentru toată susținerea voastră. Am foarte mari emoții. Vă iubesc mult. Lăsați-mi și mie puțin timp să vorbesc cu familia, să vorbesc cu oamenii dragi. Vă promit că în scurt timp ținem legătura. O să încerc să răspund la toate mesajele.
Evident că o să vă povestesc mai multe despre această experiență. Îmi pare foarte rău că nu am ajuns la individuale și la finală. Dacă treceam de această săptămână eram acolo și sunt ferm convins că nu vă dezamăgeam. Nu știu ce să vă mai spun. Îmi vine să plâng de nervi”, a spus fostul Faimos.
Imediat după ce a aflat că va pleca acasă, Sebi le-a spus tuturor că a presimțit că asta se va întâmpla. El și-a luat la revedere de la colegii lui aproape în lacrimi, furios că nu a putut să demonstreze mai mult.
„Știam, am presimțit că se va întâmpla lucrul ăsta. Le-am spus tuturor că simt că voi pleca acasă. Mă bucur că am ajuns până aici, simt că am dus steagul Faimoșilor la nivel înalt contra unor Războinici.
Simt că mi-am îndeplinit multe obiective de când am intrat în această competiție și până acum. Îmi pare rău că nu am avut ocazia să mă lupt cu unul din echipa mea, Zanni. Chiar voiam să-mi testez abilitățile sportive cu un artist care are inimă de sportiv și ăsta a fost singurul obiectiv pe care nu mi l-am îndeplinit aici…”, a spus el.
„Mă bucur că am ajuns până aici, simt că am dus steagul Faimosilor la nivel înalt contra unor Războinici. Simt că mi-am îndeplinit multe obiective de când am intrat în această competiție și până acum. Îmi pare rău că nu am avut ocazia să mă lupt cu unul din echipa mea, Zanni.
Chiar voiam să-mi testez abilitățile sportive cu un artist care are inima de sportiv și asta a fost singurul obiectiv pe care nu mi l-am îndeplinit aici. Nu am spus niciodată că am un vis, să câștig. Am plâns, am râs, am trecut prin multe lucruri. Îi respect pe cei de acasă că m-au susținut până acum.
Consider că meritam să ajung mai departe. Sunt și fericit că mă duc acasă, la familie. Nu credeam că voi rezista atâtea luni fără ei”, a spus Sebastian Chitoșcă.