Vremea se strică începând de vineri, 1 mai, în România. Meteorologii Administraţiei Naţionale de Meteorologie au emis avertizare COD GALBEN de instabilitate atmosferică accentuată pentru mai multe judeţe România, pentru ziua de vineri, 30 mai.
Astfel, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte din ţară. În intervalul menţionat de meteorologi vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial.
Acestea vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, precum și căderi de grindină. Prin acumulare sau în intervale scurte de timp, cantitățile de precipitaţii vor depăși 15-25 de litri pe metrul pătrat. Pe unel arii restrânse precipitaţiile vor măsura chiar între 35 şi 40 de litri pe metrul pătrat.
Vremea, în perioada semnalată de meteorologi, se va menține deosebit de caldă în primele două zile ale intervalului, adică pe 1 şi 2 mai, după care se va răci. Astfel, valorile termice se vor situa sub cele normale pentru perioada calendaristică în care ne aflăm.
Sâmbătă temperatura maximă se va situa în jurul a 26 de grade, iar luni și marți va fi de 17…20 de grade. Temperaturile mimime vor oscila, în funcţie de regiune, între 10 şi 13 grade Celsius.
În weekend, cerul va fi variabil, iar în unele zone se vor semnala înnorări temporar accentuate. De asemenea, se vor înregistra, potrivit meteorologilor, ploi de scurtă durată, dar şi descărcări electrice: de asemenea, vântul va suferi unele intensificări, începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, 02 mai.
Meteorologii au emsi un cod galben valabil de la orele 13:00 până la orele 21:00. Astfel, în Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei și în estul si sudul Moldovei se vor semnala perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului cu viteze la rafală, în general, de 60-70 de kilometri la oră, vijelii, frecvente descărcări electrice, precum şi căderi de grindină şi averse ce vor avea și caracter torențial.