17 feb. 2020 | 20:11

Se schimbă harta Europei! Care sunt cele 6 țări care vor adera la Uniunea Europeană

Știri generale
Se schimbă harta Europei! Care sunt cele 6 țări care vor adera la Uniunea Europeană
Se schimbă harta Europei! Care sunt cele 6 țări care vor adera la Uniunea Europeană

Charles Michel, Președintele Consiliului European, s-a întâlnit duminică la Bruxelles cu liderii a șase țări din Balcanii de Vest, care candidează la aderarea UE, pentru o ”discuție sinceră”.

Se schimbă harta Europei!

Potrivit AFP, discuțiile au avut loc în cursul unui dineu destinat să pregătească summitul de la Zagreb, din luna mai. „Sper într-o discuţie sinceră, intensă şi deschisă”, a anunţat acesta înainte de a-şi primi invitaţii.

De asemenea, la această reuniune au mai participat și Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi şeful diplomaţiei Josep Borrell, de asemenea și premierul croat Andrej Plenkovic, a cărui ţară asigură preşedinţia semestrială a Uniunii Europene.

„Vom vedea cum să aprofundăm parteneriatul nostru cu aceste ţări, să le consolidăm perspectivele europene şi să semnalăm reformele pe care trebuie să le efectueze”, a precizat Charles Michel.

Charles Michel, președintele Consiliului European

Charles Michel, președintele Consiliului European

Care sunt cele 6 țări care vor adera la Uniunea Europeană

Un responsabil european a declarat: „Este vorba despre angajarea unui dialog politic la cel mai înalt nivel cu Macedonia de Nord, Serbia, Kosovo, Albania, Muntenegru şi Bosnia şi de a înţelege aşteptările lor înainte de a lansa pregătirile pentru summitul de la Zagreb” din 17 mai.

Aceste întrevederi vor duce la o procedură de aderare mai strictă, după cum a solicitat Franța. De asemenea, Comisia Europeană a prezentat și o propunere în acest sens, dar aceasta va necesita să fie mai întâi discutată, iar apoi aprobată în unanimitate de către statele membre.

„Am avut toţi dificultăţi pentru a ateriza în această seară la Bruxelles (din cauza furtunii) şi este un fel de avertisment că pentru noi aterizarea (în UE) nu va fi uşoară”, a fost  comentariul premierului Albaniei, Edi Rama.

Se speră ca această nouă procedură să fie aprobată de stelele membre pentru summitul de la Zagreb, iar ca acordul să permită deschiderea negocierilor cu Macedonia de Nord şi Albania. În 2012, respectiv 2016,  ele au început deja cu Muntenegru şi cu Serbia.

Parteneri
Câți bani a obținut Alex Delea la Survivor după 15 săptămâni la Survivor. Postul Pro TV, pus la zid după eliminarea favoritului
Redactia.ro
Nedreapta istorie a vilei de pe Docenților nr.7, dăruită din iubire unei celebre actrițe de o frumusețe copleșitoare
Click.ro
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
Digi24
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete nucleare la granița cu Finlanda
Digi24
Loredana, apariție provocatoare, în brațele lui Cătălin Botezatu! Ce ținută a purtat artista la Premiile Unica
Unica.ro
O fetiță de nici doi ani a murit după ce a înghițit biluţe magnetice. Ce mesaj a transmis mama micuței pentru părinţi: ”Să nu cumpere aşa ceva...”
Spynews
Este INTERZIS pentru proprietarii de apartamente. Anunț pentru cei care nu stau la adresa din buletin
Capital.ro
"Este anormal ce se întâmplă”. Amenda primită de o pensionară din Braşov pentru că a plantat flori în grădina din faţa blocului
Antena 3
Vor avea un băiețel. Ce frumos au făcut anunțul: „Visele devin realitate”. Imagini de la petrecere
Avantaje
MODIFICARE în CODUL MUNCII! Se adaugă VECHIME la PENSIE
Mediaflux
Locul accidentului în care a murit Mădălin din Olt a luat foc! Totul a fost distrus complet de flăcări: ”Din cauza...” / FOTO
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
O creatură cu gheare ascuțite a fost descoperită în podul unei case. Oamenii sunt terorizați de sunetele pe care le scoate
Antena 1
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la...
Shtiu.ro