Se poate spăla de Moșii de Iarnă 2023? Ce spun preoții, de fapt
Anul acesta, Moșii de Iarnă pică pe data de 18 februarie și este ziua în care sunt pomeniți cei care au decedat. Creștinii merg la biserică dis de dimineață pentru a participa la Sfânta Liturghie, apoi la cimitir, acolo unde aprind lumânări. Tot în această zi, mulți se întreabă dacă se poate spăla sau nu de Moșii de Iarnă 2023?
Se spală sau nu rufe de Moșii de Iarnă 2023?
Pe 18 februarie, românii prăznuiesc Sâmbătă Morților, motiv pentru care respectă o serie de obiceiuri și superstiții. An de an, această sărbătoare pică în sâmbăta dinaintea duminicii lăsatului sec de carne pentru Postul Paștelui.
Este și ziua în care celor care au trecut dincolo li se fac pomeni la biserică. Pentru cei care nu știau până acum, termenul de „moși” îi amintește pe toți înaintaşii noştri trecuţi la cele veşnice.
În această zi, credincioșii duc la biserică alimente pentru ca preotul să le slujească și ulterior spre a fi date de pomană celor sărmani. În plus, se dă de pomană colivă, piftie, carne, sarmale, fructe și altele. După Sfânta Liturghie se oficiază parastasul.
De asemenea, pe 18 februarie se împart vase în care gospodinele pun sarmale, sau orez cu pui, piure cu carne sau orice altceva i-a plăcut celui decedat.
Vezi și: Tradiții de moșii de iarnă. Obiceiuri urmate cu sfințenie în această zi importantă
Sâmbăta Morților este o sărbătoare mare
Pe lângă toate aceste bucate alese pe care le duc la biserică, femeile se întreabă dacă se poate spăla de Moșii de Iarnă 2023. Conform preoților, în această zi nu se spală, pentru că ar fi un păcat prea mare și nu cinstește deloc pomenirea celor adormiți.
Se spune că dacă această superstiție nu se respectă, cei care spală sunt pedepsiți să tremure ca piftia pe care au dat-o de pomană.
De aceea, tradițiile spun că principalele lucruri pe care trebuie să le facă creștinii de Moșii de Iarnă sunt mersul la biserică, pentru slujba Sfintei Liturghii și pomenirea persoanelor trecute în neființă.
Tot în Sâmbăta Morților, nu se oficiază nunți. Începând cu Lăsatul secului de carne, cununiile religioase sunt interzise. Se mai pot oficia abia după a doua duminică după Paște, care se numește Duminica Tomii.
Obiceiurile diferă de la o zonă la alta. De exemplu, în Muntenia se pune un bănuț lângă colivă la pomeni. Bănuțul trebuie să fie dat celui mai sărac om din sat pentru ca cel care i l-a dat să aibă spor. Totodată, și cel care l-a primit va avea spor.
Citește și: Ce nu este bine să faci de Moșii de iarnă 2023. Tradiții pe care să nu le încalci în Sâmbăta Morților
Ce e bine să dai de pomană de Moșii de Iarnă
În anumite zone ale țării, oamenii dau de pomană piftie și alte răcituri, conform tradițiilor vechi. De exemplu, în Muntenia, creștinii dau de pomană, pe lângă colivă, și un bănuț, care va ajunge la cel mai sărac om din sat. În acest mod, bănuțul va aduce spor atât celui ce a dat, cât și celui care a primit.
Pe de altă parte, în Banat, femeile tămâie mormintele în dimineața Moșilor de iarnă, după care merg la biserică. După slujbă, femeile împart vase cu cotoroage, un fel de mâncare făcut din afumătură de porc.
În Bucovina, de Sâmbăta Morților, pachetele trebuie să conțină obligatoriu plăcinte cu brânză. Acestea se împart doar familiilor sărace, cu mulți copii.
În Transilvania, oamenii au păstrat obiceiul ca pachetele duse la biserică să conțină și bucatele preferate de cei pentru care se face pomană, pe lângă colivă și vin. Mai mult de atât, se face și o prăjitură numită „pupi”, adică chec cu mere.