Joi, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care persoanele care au locuit minim 30 de ani în zonele afectate de poluare beneficiază de micșorarea cu doi ani a vârstei de pensionare, fără a fi penalizate.
Astfel, președintele Iohannis a semnat actul normativ care prevede modificarea art. 65 alin. (5) n legea 263/2010 cu privire la sistemul unitar de pensii publice, transmite Administrația Prezidențială.
Legea prevede că “persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracției, preparării și arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracției și preparării minereurilor de uraniu, a extracției și prelucrării minereurilor feroase și neferoase cu conținut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac și derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat și siliciu ori de radiații din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice și/ sau de cocs metalurgic, a prelucrării țițeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a țițeiului parafinos și neparafinos, a distilării țițeiului în vederea producerii păcurii și a uleiurilor” în mai multe localități și pe o rază de 8 km în jurul acestora beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 2 ani, fără penalizare.
Potrivit actului normativ, aceste localități sunt:
Baia Mare, Călărași, Copșa Mică, Drobeta Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureș, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum și Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliuc, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara, localităţile Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba, localitatea Băiţa din judeţul Bihor, localităţile Bacău şi Oneşti din judeţul Bacău, localităţile Crizbav, Victoria şi Făgăraş din judeţul Braşov, localităţile Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin, localităţile Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, Iara şi Turda din judeţul Cluj, localitatea Năvodari din judeţul Constanţa, localitatea Baraolt din judeţul Covasna, localitatea Galaţi din judeţul Galaţi, localităţile Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Urdari şi Turceni din judeţul Gorj, localităţile Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa, localităţile Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova, localităţile Broşteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani şi Vatra Dornei din judeţul Suceava, localităţile Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş, localitatea Mina Altân Tepe din judeţul Tulcea, localităţile Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea.