29 iun. 2020 | 16:57

Se măresc pensiile. Mii de pensionari iau bani mai mulți chiar de luna asta

Știri generale
Se măresc pensiile. Mii de pensionari iau bani mai mulți chiar de luna asta
Se măresc pensiile. Mii de pensionari iau bani mai mulți chiar de luna asta

Când se credea că pensiile speciale vor muri, un raport al CNPP arată contrariul, magistrații primind și mai mulți bani decât până acum. Pentru românii de rând, majorarea a fost de doar 4 lei.

Pensiile speciale, mai mari în iunie

Pensia medie specială a unui magistrat a ajuns la 19.221 de lei după ce a fost mărită cu încă 182 de lei. De asemenea, și grefierii au primit bani în plus. Este vorba de 24 de lei mai mult decât în luna precedentă, ajungând la suma de 4.703 lei. Pe de celalată parte, pensiile oamenilor de rând s-au majorat cu doar 4 lei, în condițiile în care 2 milioane de bătrâni din sistemul actual de pensii primesc lunar sume sub 1.000 de lei.

În urmă cu o săptămână, însă, au fost acuzații de blat și scandal în Parlament pe impozitarea pensiilor speciale ale deputaților și senatorilor. Aleșii au votat din nou în plen reunit proiectul adoptat de Camera Deputaților care prevede impozitarea pensiilor speciale cu până la 85%. Ulterior, au inclus și pensiile lor. Neconstituțional, au spus cei din URS, care susțin că aleșii ar fi trebuit să adopte o nouă lege, nu să o modifice pe cea anterioară.

Judecătorul Augustin Zegrean a explicat pentru Observator că oficialii au votat mai întâi legea în ansamblul său și după au mai votat un articol. „Păi nu mai poți să intervii asupra unei legi pe care ai votat-o o dată”, a spus acesta.

Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a votat pe 17 iunie impozitarea tuturor pensiilor speciale cu până la 85%. Au fost 307 voturi pentru și un vot împotrivă. Potrivit actului normativ, pensiile speciale, inclusiv pensiile militarilor și ale magistraților, vor fi impozitate cu 85% dacă sunt mai mari de 7.000 de lei și cu 10% cele cuprinse între 2.000 și 7.000 de lei.

Parteneri