Se lucrează la noul vaccin Moderna. Ce trebuie să știți despre el
Moderna a început testele pentru un nou vaccin împotriva COVID-19, iar serul a fost administrat deja primilor pacienți într-un studiu în stadiu incipient. Totodată, compania americană intenționează să evalueze noul vaccin ca posibil rapel pentru noile tulpini apărute. Mai multe detalii, în continuare.
Moderna lucrează la un nou vaccin contra COVID
Compania americană Moderna Inc a anunțat la începutul săptămânii că a început studiile clinice pentru un nou vaccin împotriva COVID-19, care ar putea fi stocat în frigidere în loc de congelatoare, ceea ce ar facilita distribuția serului, în special în țările în curs de dezvoltare. De asemenea, compania a informat că a administrat noul vaccin contra COVID primilor pacienți într-un studiu în stadiu incipient, care va evalua siguranța şi gradul de imunitate oferit de vaccinul de generaţie nouă, numit mRNA-1283.
Noul vaccin este testat ca o potențială doză îmbunătățită pentru cel actual, urmând a fi administrat unor adulți sănătoși, atât într-o singură doză cât și în două doze, la un interval de 28 de zile.
Potrivit companiei, acest studiu, pentru care au început să fie injectate primele doze, va furniza informații cu privire la „siguranța, toleranța, producerea de efecte adverse și eficacitatea vaccinului“.
Până în prezent, în România au fost imunizați peste 135.000 de cetățeni cu serul produs de Moderna, iar compania a anunțat că va accelera livrarea către Uniunea Europeană (UE) în următoarea perioadă.
Citește și: Gestul românilor dornici să se vaccineze. La ce soluție au recurs, de frica virusului
Despre serul produs de compania americană
Administrarea vaccinului Moderna la nivel național a început în data de 4 februarie 2021, dar în România au venit mai puține doze decât din celelalte două vaccinuri folosite în prezent (Pfizer și AstraZeneca).
La sfârșitul săptămânii trecute, mai precis pe 12 martie, au ajuns în țară, la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino“, 106.800 de doze de vaccin Moderna, urmând ca alte 162.000 să fie distribuite săptămâna viitoare.
„Referitor la dozele de vaccin care o să sosească în perioada următoare, până la finalul lunii martie (…) avem un total de peste 2,6 milioane de doze de vaccin. O să menţionez doar totalul pentru fiecare tip de vaccin. Astfel, pentru vaccinul produs de către BioNTech-Pfizer – 1.112.000, pentru cel produs de Moderna – 268.000 şi pentru cel produs de AstraZeneca – 1.300.000 de doze. Pentru luna martie“, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu, marţi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Vaccinul Moderna folosește aceeași tehnologie ARN mesager ca și vaccinul de la Pfizer, iar până acum, 31.204 persoane au fost vaccinate cu prima doză din vaccinul Moderna, în timp ce 47.408 au primit și rapelul, care se face la patru săptămâni.
„COVID-19 Vaccine Moderna conține o moleculă numită ARN mesager (ARNm) care cuprinde instrucțiuni pentru producerea unei proteine din SARS-CoV-2, virusul care cauzează COVID-19. COVID-19 Vaccine Moderna nu conține virusul în sine și nu poate cauza COVID-19“, se arată într-un document al European Medicines Agency.
În ceea ce privește programările în vederea imunizării cu vaccinul Moderna, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNACV) a anunțat în urmă cu o săptămână deschiderea a 73 de noi cabinete în acest scop.
Programările se adresează cetățenilor vulnerabili care fac parte din Etapa a II-a, implicit persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, persoanelor aflate în evidențe cu boli cronice, cu vârsta de cel puțin 18 ani, persoanelor încadrate într-un grad de handicap, însoțitorilor acestora și persoanelor care locuiesc la același domiciliu cu acestea.
Programarea se face individual, prin aparținători sau prin direcțiile de asistență socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei informatice, a medicului de familie, dar și prin call center ori la numărul unic 021.414.44.25.