12 feb. 2024 | 17:35

Se fac recrutări în cadrul Forțelor Aeriene Române. Condițiile minime, ce probe se dau

Diverse
Se fac recrutări în cadrul Forțelor Aeriene Române. Condițiile minime, ce probe se dau
Se fac recrutări în cadrul Forțelor Aeriene Române. Condițiile minime, ce probe se dau

Vești bune pentru cei care caută un loc de muncă sau vor să se reprofileze, să facă o schimbare în viața lor. Se fac angajară în cadrul Forțelor Aeriene Române. Află când are loc procesul de selecție și care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească toți candidații.

Se fac angajări la Forțele Aeriene

Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” din Borcea își extinde personalul și caută soldați și gradați profesioniști pentru a se alătura echipei lor într-o perioadă de recrutare care se desfășoară între 12 și 29 februarie 2024.

Această inițiativă vine ca răspuns la nevoia crescută de personal calificat în domeniul militar și pentru a asigura un nivel optim de pregătire și operativitate în cadrul bazei.

”Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță”, cu sediul în comuna Borcea, derulează procesul de recrutare în vederea angajării de soldați gradați profesioniști în activitate. (4 locuri)”, este anunțul de recrutare al Bazei 86 Aeriană Borcea.

Condițiile minime pentru candidați sunt clare și concise. Aceștia trebuie să fie cetățeni români cu domiciliul stabil în țară, cu vârste cuprinse între 18 și 45 de ani. De asemenea, trebuie să fi absolvit cel puțin primii doi ani de studiu din învățământul secundar superior, echivalent cu cel puțin 10 clase în sistemul de învățământ românesc.

Un alt criteriu important este apartenența lor politică, aceștia fiind obligați să nu facă parte din niciun partid politic. De asemenea, candidații trebuie să aibă un cazier judiciar curat și să obțină calificativul „Admis” sau „Apt” în urma probelor de selecție.

Probele de selecție constau într-o evaluare riguroasă a capacității motrice, inclusiv un traseu utilitar-aplicativ și alergare de rezistență pe distanța de 2000 de metri. De asemenea, candidații vor fi supuși unei evaluări psihologice și unei examinări medicale pentru a se asigura că sunt pregătiți să îndeplinească cerințele specifice ale postului.

Pentru cei interesați să se alăture echipei Bazei 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță”, informații suplimentare sunt disponibile la sediul bazei sau la numărul de telefon 0243362580, în intervalul orar 08:00 – 14:00, de luni până vineri. Aceasta reprezintă o oportunitate valoroasă pentru cei care sunt în căutarea unei cariere în domeniul militar și care îndeplinesc criteriile de recrutare stabilite.

Și MApN caută personal

Ministerul Apărării Naționale vine cu o veste promițătoare pentru locuitorii din Bârlad și zonele înconjurătoare care sunt în căutarea unui loc de muncă sigur și stabil. Din data de 12 februarie, sunt disponibile 32 de posturi de soldat – gradat profesionist în cadrul Garnizoanei Bârlad.

„Dacă dorești să faci parte dintr-o instituție în care încrederea populației este la un nivel foarte ridicat, vino să faci parte din marea familie a artileriștilor și aplică pentru ocuparea unei funcții de soldat gradat profesionist (SGP) în cadrul unităților militare din Garnizoana Bârlad.

Condițiile minime pentru candidați sunt: – cetățenie română și domiciliul stabil în România; – vârsta de 18 ani împliniți, la data începerii programului de instruire, și cel mult 45 de ani la data finalizării programului de instrucție; – absolvirea cel puțin a primilor doi ani de studii din învățământul secundar superior (10 clase); – permis de conducere categoria B și C pentru specialitățile militare care necesită conducerea tehnicii militare; – absolvirea cursurilor postliceale în domeniul sanitar pentru specialitățile medicale”, au anunțat reprezentanții Regimentului 52 Artilerie „General Alexandru Tell” Bârlad.

Persoanele interesate au ocazia să se înscrie în concursul pentru aceste posturi conform unui program bine stabilit. Astfel, depunerea dosarelor poate fi făcută între 12 și 19 februarie, până la ora 16:00, la sediul unităților militare din strada Tecuciului, nr. 1-2. Următorul pas constă în evaluarea psihologică și interviul final care vor avea loc între 19 și 26 februarie, de la ora 08:00. Apoi, între 26 și 29 februarie, tot de la ora 08:00, se va desfășura evaluarea capacității motrice, care include o serie de probe specifice.

Printre aceste probe se numără traseul utilitar-aplicativ, care se desfășoară fie în sală, fie în aer liber și implică exerciții precum sărituri în lungime, aruncarea mingii la țintă, flotări, deplasare în echilibru și altele. Candidații care trec cu succes acest traseu vor participa la proba de alergare pe distanța de 2.000 de metri. De asemenea, pentru cei interesați de încadrarea în funcțiile de șofer, este necesară și evaluarea psihotehnică.

O etapă crucială a procesului de selecție este vizita medicală, care va avea loc între 28 februarie și 8 martie, la Spitalul Militar Galați. Candidații trebuie să fie însoțiți de o radiografie pulmonară pentru această evaluare. Orice contestații în urma examinării medicale pot fi depuse și soluționate pe 22 martie.

Te-ar putea interesa și: Ţara din Europa care îşi cheamă civilii în armată. Autorităţile fac apel la cetăţenii de rând, cum motivează

Acte necesare pentru dosar

Pentru întocmirea dosarelor, este necesară prezentarea unor documente importante, printre care actul de identitate, cazierul judiciar, actul de studii, permisul de conducere (pentru funcțiile de șofer), livretul militar (dacă este cazul), actul de proprietate a locuinței (dacă este deținută) și o adeverință medicală care să ateste starea de sănătate bună.

Este esențial de menționat că selecția și pregătirea personalului vor avea loc la sediul Regimentului 52 Artilerie „General Alexandru Tell” din Bârlad. După finalizarea pregătirii, cei selectați își vor desfășura activitatea în cadrul unităților militare din Garnizoana Bârlad.

Citește și: Femeile din Israel, obligate să se înroleze în armată. Cum erau ironizate de iranieni şi palestinieni în urmă cu puţin timp

Această oportunitate oferită de Ministerul Apărării Naționale reprezintă nu doar un loc de muncă, ci și posibilitatea de a face parte dintr-o instituție respectată și de a contribui la apărarea și securitatea națională.

Astfel, din cele 32 de posturi vacante, 9 sunt în cadrul Unității Militare 01458 (Regimentul 52 Artilerie „General Alexandru Tell”): – 2 locuri specialitatea artilerie și rachete; – 7 locuri specialitatea auto – permis categoria B și C. Alte 19 sunt vacantate la Unitatea Militară 01411 (Batalionul 83 LAROM „Bogdan I”): – 2 locuri specialitatea comunicații, tehnologia informațiilor și apărare cibernetică; – 3 locuri specialitatea artilerie și rachete; – 13 locuri specialitatea auto – permis categoria B și C; – un loc specialitatea medicină militară. Nu în ultimul rând, la Unitatea Militară 01476 (Batalionul 85 Sprijin Logistic „General Mihail Cerchez”) au fost scoase la concurs 4 posturi: – 2 locuri specialitatea comunicații, tehnologia informațiilor și apărare cibernetică; – 2 locuri specialitatea auto – permis categoria B și C.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Serialul numărul, 1 pe Netflix. E inspirat din evenimente reale și a oprit planeta în loc!
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Documentul care le făcea viața grea românilor. Totul se schimbă din 2025
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro