05 dec. 2022 | 12:58

Se dau între 600 şi 1.000 de lei pentru pensionari. Condiţia pusă de autorităţi pentru a-i primi

Social
Se dau între 600 şi 1.000 de lei pentru pensionari. Condiţia pusă de autorităţi pentru a-i primi
Un nou proiect de OUG pentru pensionari

Se dau între 600 şi 1.000 de lei pentru pensionari, de la 1 ianuarie 2023? Mai este foarte puțin până la finele acestui an, iar actualul Guvern se grăbește să mai acorde ceva ajutoare pensionarilor. În cazul de față este vorba de pensionarii care beneficiază de pensii militare speciale. Dar, conform unui proiect de ordonanță, este vorba de cei cu sume sub quantumul a 3.000 de lei. În aceeași categorie de potențiali beneficiari intră și pensionarii cu drepturi prevăzute de legi cu caracter special. Dacă se aprobă noua ordonanță se dau între 600 şi 1.000 de lei pentru pensionarii din aceste două categorii.

Un nou proiect de OUG pentru pensionari. Între 600 şi 1.000 de lei pentru pensionari

Dacă pentru pensionarii din sistem, cei cu pensii mici, s-au acordat deja ajutoare sociale de Sărbători, și se vor mai acorda, acum guvernul vrea să ofere între 600 şi 1.000 de lei pentru pensionarii din alte două categorii.

Pe de-o parte este vorba de cei din sistemul de pensii militare cu sume sub 3.000 de lei. Pe de alta, conform proiectului de ordonanță, este vorba și de cei cu drepturi prevăzute de legi cu caracter special.

Conform unor surse guvernamentale, proiectul se află în faza discuțiilor la Ministerul Finanțelor, unde se are în vedere care va fi impactul bugetar în acest sen. Conform schemei luate în calcul în acest nou proiect, pentru acordarea sumelor între 600 şi 1.000 de lei pentru pensionari, criteriile ar fi, după cum urmează:

  •  în cuantum de 1.000 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;
  • în cuantum de 800 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei, inclusiv;
  • în cuantum de 600 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv.

Care este condiţia pusă de autorităţi pentru a-i primi

Conform proiectului, principala condiție pentru sumele între 600 şi 1.000 de lei pentru pensionari, este ca pensia, și celelalte venituri, menționate anterior, să fie cumulat sub 3.000 de lei. Cei încadrați se pot califica pentru aceste ajutoare sociale acordate pe toată perioada anului viitor. Dacă proiectul va fi aprobat, acesta ar trebui să intre în vigoare de la data de 1 ianuarie 2023. Banii, dacă proiectul este aprobat, vor fi distribuiți în două tranșe, după cum urmează:

  • în cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;
  • în cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei, inclusiv;
  • în cuantum de 300 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv.

Rămâne de văzut dacă Guvernul condus de Nicolae Ciucă va aproba sau nu acest proiect. În cazul unui vot pozitiv, nu va putea intra în vigoare, decât după publicarea sa în Monitorul Oficial.

Parteneri
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii într-o bancă maghiară
Redactia.ro
Din ce țară este, de fapt, patronul TikTok, platforma unde Călin Georgescu s-a promovat intens. Care este unul din primele clipuri cu care i-a cucerit pe români
Click.ro
Șoșoacă a transmis live din cabina de vot și a făcut circ în secție: „Blestemați să fiți tot sistemul”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
EVZ.ro
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Spynews
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Mediaflux
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro