23 mart. 2023 | 13:08

Se dau câte 25.000 de lei pentru români. Condițiile care trebuie îndeplinite pentru a primi banii

Social
Se dau câte 25.000 de lei pentru români. Condițiile care trebuie îndeplinite pentru a primi banii
De aceste sume vor putea beneficia cel puțin 80.000 de familii

Anul 2023 aduce noi subvenții din partea Guvernului Ciucă pentru români. Conform declarațiilor venite de la Ministerul Mediului și Ministerul Fondurilor Europene se dau câte 25.000 de lei pentru români. În același timp, au fost enunțate și condițiile care trebuie îndeplinite pentru a primi banii.

Guvernul alocă sume de bani pentru instalarea de panouri fotovoltaice

Nicolae Ciucă, a declarat că trebuie simplificată și mai mult procedura de instalare a panourilor solare pentru gospodării, iar în acest context a anunțat că Guvernul va aloca până la 610 milioane de euro pentru un apel public care a fost deja lansat din această lună.

România va subvenționa gospodăriile cu 610 milioane de euro pentru instalarea de panouri fotovoltaice, adică de patru ori mai mult decât anul trecut. Premierul Nicolae Ciucă a declarat că programul „Casa Verde Fotovoltaice” va acoperi 150.000 de locuințe, în condițiile în care, anul trecut au fost emise aprobări pentru 39.000 din cele peste 43.000 de cereri existente. Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, a dezvăluit că guvernul analizează posibilitatea acordării de fonduri și pentru capacitățile de stocare în cadrul programului, inclusiv din fonduri europene.

Același Tanczos Barna declara luna trecută că sunt în curs discuții cu autoritățile locale pentru a facilita procedura. De asemenea, el a subliniat limitele capacității companiilor românești de pe acest segment, precum și constrângerile privind capacitatea rețelei de distribuție de a adăuga noi producători de energie regenerabilă distribuită.

Ministrul a subliniat că există probleme legate de cantitățile disponibile de panouri solare care pot fi importate. Potrivit lui Barna, micii producători și persoanele fizice care își instalează sisteme fotovoltaice la domiciliu vor atenua creșterea facturilor la electricitate. Programul „Casa Verde Fotovoltaice” a acoperit până în prezent între 30% și 40% din costuri pentru beneficiarii săi.

Vezi și: Câți bani costă să instalezi panouri fotovoltaice la casa ta. Ce avantaje există

Marcel Boloș anunță că se dau câte 25.000 de lei pentru români

Programul „Casa Verde Fotovoltaice” va beneficia în acest an și de sume venite de la Ministerul Fondurilor Europene, iar ministrul marcel Boloș a certificat intențiile guvernului, spunând că se dau câte 25.000 de lei pentru români:

„Capitolul investițiilor din Repower EU se află în dezbatere publică și urmează să fie negociat la nivelul Comisiei Europene. Dacă acest mecanism va fi aprobat de Comisia Europeană, atunci proprietarii de case din România vor avea posibilitatea de a accesa fondurile și de a-și implementa în gospodărie aceste componente de energie verde”, a declarat Marcel Boloș.

Conform declarațiilor ministrului, în afară de sumele alocate de la guvern, vor mai veni alte 1,4 miliarde de euro pentru creșterea siguranței energetice naționale, prin programul REPowerEU.

Conform oficialului, proiectul „aduce României o finanțare nouă de 1.440.391.220 euro (din care 1.397.228.597 Euro alocare RePowerEU și 43.162.623 Euro rezerva de ajustare la BREXIT) pentru investiții strategice în domeniul cheie al siguranței energetice, care să permită crearea unor ecosisteme de producție și stocare a energiei curate (hidroenergie, fotovoltaice).

Vezi și: Amendă până la 60.000 de lei dacă faci această greșeală cu cardul de energie. Legea e clară, se aplică sancțiuni drastice

Condițiile care trebuie îndeplinite pentru accesarea sumelor

Cele două ministere, Mediu Și Fonduri Europene, au căzut de acord asupra unui criteri important pentru ca românii să poată accesa aceste sume, făcându-se precizarea că „eligibilitatea va fi dată de calitatea de proprietar a locuinței, iar banii vor putea fi accesați doar sub forma unui voucher“.

Pe site-ul ministerului condus de Marcel Boloș au fost publicate și documentele care, conform acestuia, au intrat deja în consultare publică, iar data limită de trimitere a propunerilor fiind 26 martie a.c. În cadrul aceluiași comunicat, se mai face o precizare, și anume:

„De asemenea, pentru a ne asigura că forma finală a capitolului REPowerEU respectă cât mai fidel nevoile cetățenilor, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va organiza vineri, 24 martie, o sesiune publică de prezentare a planului, cu participarea reprezentanților structurilor asociative ale autorităților locale și regionale, societății civile, organizațiilor cu expertiză relevantă în domeniu, precum și actorii interesați din sectorul agricol.”

De aceste sume vor putea beneficia cel puțin 80.000 de familii, iar pe lângă asta, mai spune Tanczos Barna, „bugetul de două miliarde de lei vizează persoanele fizice, dar anul acesta am deschis posibilitatea finanţării şi pentru acele ONG-uri şi unităţi de cult care oferă servicii sociale, acele entităţi care, de exemplu, oferă serviciile sociale în programele naţionale de copii care sunt cazaţi în aceste unităţi locative”.

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Momentul în care Ucraina a atacat cu drone fabrica de maioneză EFKO din Belgorod. Care e semnificația acestei acțiuni militare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Exclusiv. Iubita lui Bromania, iritată în plină stradă. Cum a fost surprinsă Fabiola
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
PAPARAZZI. Ce face SORIN BROTNEI după ce a CÂȘTIGAT ASIA EXPRESS! IMAGINI de....
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro