Tocmai ce s-a anunțat că se dau bani pentru români. Comisia Europeană va trimite un ajutor uriaș pentru țara noastră de care va beneficia o anumită categorie de români. Cine se încadrează pentru a lua parte din programul de aproape 100 de milioane de euro?
Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 91 milioane de euro pentru sprijinirea crescătorilor de bovine, porcine şi păsări de curte, în contextul pandemiei de COVID-19. Potrivit unui comunicat al CE, sprijinul financiar va fi acordat sub formă de subvenţii directe.
Scopul programului este atenuarea deficitelor de lichidităţi cu care se confruntă beneficiarii şi abordarea unei părţi din pierderile suferite de aceştia în timpul pandemiei de COVID-19, precum şi a măsurilor restrictive pe care autorităţile române a trebuit să le impună pentru limitarea răspândirii virusului din China.
Schema de ajutor financiar va fi deschisă către întreprinderile de toate dimensiunile care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele creşterii bovinelor, porcinelor, precum și a păsărilor de curte. De asemenea, Comisia Europeană a concluzionat că schema românească este în conformitate cu condiţiile cadrului temporar. Astfel, ajutorul financiar nu va depăşi 290.000 de euro per beneficiar şi va fi acordat până la data de 30 iunie 2022.
„Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar”, se arată în comunicatul Comisiei Europene.
Săptămâna trecută, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, informa că peste 95.000 de crescători de animale vor beneficia de un sprijin financiar în valoare de circa 454 de milioane de lei pentru compensarea unei părţi din pierderile pe care le-au avut în ultimii doi ani, cauzate de restricţiile sanitare şi perturbarea lanţurilor de aprovizionare în timpul pandemiei de coronavirus.
„Sprijinim crescătorii de animale prin acordarea unui ajutor de stat pentru a compensa şi a contracara o parte din pierderile pe care fermierii le-au înregistrat în ultimii doi ani, cauzate de restricţiile sanitare şi perturbarea lanţurilor de aprovizionare. Prin acordarea acestui sprijin în valoare totală de aproape 454 de milioane de lei, complementar celorlalte programe de sprijin destinate sectorului zootehnic, oferim fermierilor ajutorul de care au nevoie pentru a-şi desfăşura activitatea în condiţii de normalitate”, declara Chesnoiu, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.