10 ian. 2024 | 16:35

Se dau 1500 de lei pentru părinții din România. Singura condiție pe care trebuie să o îndeplinească

Educație
Se dau 1500 de lei pentru părinții din România. Singura condiție pe care trebuie să o îndeplinească
Se dau 1500 de lei pentru părinții din România

Vești bune de la stat, la început de an. Se dau până la 1.500 de lei pentru părinții din România. Care este singura condiție pe care beneficiarii trebuie să o îndeplinească pentru a primi banii.

Veste bună la început de an pentru familiile de la noi din țară

La sfârșitul anului 2023, statul a reintrodus o măsură ce le va face viața mult mai ușoară multor români. Este vorba despre suma de până la 1.500 de lei pe care angajatorii o pot oferi părinților din România, aceasta adresându-se doar celor care au copii înscriși la grădiniță sau creșă. Există însă câteva condiții pentru cei care vor să beneficieze de acest ajutor.

Mai multe facilități fiscale referitoare la cheltuieli privind educația timpurie au fost introduse prin OUG 115/2023. Astfel, în cadrul impozitului pe profit a fost introdusă o prevedere la regimul fiscal al cheltuielilor legate de creșe, grădinițe și educația timpurie.

Ce a decis statul

S-a decis includerea cheltuielilor pentru funcționarea creşelor și grădiniţelor, precum și a decontărilor privind cheltuielile aferente educației timpurii pentru copiii angajaților în cadrul dispozițiilor aplicabile cheltuielilor sociale.

Trebuie precizat faptul că aceste cheltuieli sociale trebuie să se încadreze în limita unei cote de cel mult 5%, ce se aplică asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului angajatorului (firmei).

Potrivit actualei legislații, sumele achitate plătite de contribuabil pentru plasarea copiilor angajaţilor în unităţi de educaţie timpurie nu pot depăși valoarea de 1.500 de lei, pe lună, pentru fiecare copil.

Te-ar putea interesa și: Învățământul la domiciliu, ilegal în România. Ministerul Educației a cerut inspectoratelor școlare să reclame părinții care își retrag copiii de la școală

Cine poate primii banii

Părinții care vor primi acești bani sunt cei care lucrează pentru firme care sunt plătitoare de impozit pe profit, companiile urmând să deducă sumele din impozitul pe profit.

„Banii ăștia nu vin de la Guvern, vin de la angajator și doar dacă el vrea. Deci este opțional. La salariat este un venit neimpozabil. Dacă angajatorul vrea să mărească salariul omului ca să nu plătească CAS, CASS, impozit, atunci poate să îi ofere această facilitate”, a declarat pentru Digi 24 analistul fiscal Cornel Grama.

Un alt aspect important de știut este că nu ambii părinți pot primi suma, ci doar unul dintre ei. Ajutorul poate fi mai mic de 1.500 de lei, în condițiile în care taxa plătită pentru copil este mai mică.

Te-ar putea interesa și: Reacţia deplasată a unei educatoare după ce a primit cadou de la părinţi geluri de duş. Cei de la Inspectoratul Şcolar dau replica dascălilor: „Pentru ce?”

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
VIDEO Imagini filmate în avionul Azerbaijan Airlines, chiar înainte de prăbușire. 29 de oameni au supraviețuit
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Zodii care vor atrage toate privirile de Revelion. Vor fi în centrul atenției în noaptea dintre ani
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
S-a aflat ce a făcut Călin Georgescu: Nu mă lăsa să plec. Dezvăluirea momentului
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro