Scuza lui Dăncilă de la care te bufnește râsul: ce a făcut pe 10 august, la protest
Desecretizarea dosarului protestelor de la 10 august 2018 a dus la mai multe acuze la adresa Vioricăi Dăncilă. În modul ei specific, a încercat să se fofileze cu niște scuze deloc plauzibile.
Cu doar câteva zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, Viorica Dăncilă se confruntă cu o problemă care ar putea-o costa scump, atât în privința votului iminent, cât și unor eventuale consecințe legale. ”Și pe mine vor să mă amestece”, a afirmat Dăncilă pe parcursul serii, încercând să transforme totul într-un mare complot pentru a o sacrifica.
Întrebată dacă a fost chemată la audieri de către procurori privind evenimentele de pe 10 august 2018 și dacă are informații în plus despre acest eveniment, Dăncilă s-a scuzat. „Nu am ce să le spun anchetatorilor legat de 10 august. Am fost informată de acțiunile de pe 10 august. În perioada respectivă eram într-un concediu de patru zile, singurul din perioada în care am fost premier pe care președintele României mi l-a contestat la CCR. Dânsul, care a avut zeci de perioade în care a fost în concediu, când a avut și premierul o solicitare pentru patru zile de concediu, a contestat-o la CCR, ceea ce arată dubla măsură pe care a folosit-o președintele. Nu am nimic să-mi reproșez. Numele meu nu va apărea în acest dosar pentru că nu am niciun amestec în acest dosar”, a declarat, joi, prezidențiabilul PSD, Viorica Dăncilă.
În ceea ce privește informațiile despre evoluția protestelor pe care le-a primit Liviu Dragnea la intervale regulate de timp, Dăncilă s-a ferit să răspundă. „Sunt informații pe surse pe care nu vreau să le comentez. Eu consider că ceea ce va apărea în dosar, ceea ce vor spune procurorii este baza de la care putem să plecăm. Așa pot apărea foarte multe informații. Am văzut că și pe mine vor să mă amestece. De fapt, eu cred că ținta principală că a apărut acum 10 august, chiar cu o săptămână înainte de alegeri, este contracandidatul pe care vor să-l cheme în fața procurorilor. Din păcate, nu au ce să-mi reproșeze. Nu am nimic de ascuns”, a afirmat președintele PSD.
Pentru a spulbera orice speculație că știe ceva despre informațiile care i-au fost servite lui Dragnea pe canale oficiale sau neoficiale, Dăncilă a venit cu un argument simplu. „Nu am de unde să știu acest lucru”.