De parcă nu erau suficiente scumpirile la alimente, carburanți, energie electrică, gaze, s-a anunțat o nouă scumpire pentru unii dntre români. Este vorba despre polițele RCA care s-au scumpit cu circa 200 de lei, însă doar pentru unii dintre români.
Sunt vești rele pentru o anumită parte a șoferilor din România, a căror asigurare obligatorie RCA s-a scumpit cu aproximativ 200 de lei. Scumpirea polițelor RCA pentru tinerii șoferi a fost constatată în ultimele două luni.
Astfel, dacă un tânăr șofer de 20 de ani plătea în februarie 2022 un preț pentru polița RCA de 1335 de lei, pentru un an, pentru o mașină cu un motor de 1400 de centrimetri cubi, acum, același RCA, pe o perioadă de 12 luni, costă 1500 de lei. Se poate constata că este vorba de o scumpire de 165 de lei.
Șoferii mai în vârstă pot sta liniștiți, întrucât prețurile pentru asigurările RCA încheiate de ei nu au suferit majorări. Astfel, dacă în februarie 2022 un șofer de 58 de ani plătea pentru o mașină cu motor de 1200 de centrimetri cubi 585 de lei, pe un an, în prezent prețul este același.
Pe de altă parte, poliţele de asigurare RCA pot fi plătite de către beneficiari în rate prin intermediul unei aplicaţii specializată în gestionarea costurilor şi obligaţiilor auto, au anunțat reprezentanţii platformei, într-un comunicat de presă, potrivit AGERPRES.
Ccu ajutorul aplicaţiei Autodeal, poliţele RCA pot fi achitate în patru rate fără dobândă, 100% pe internet, timpul de răspuns pentru aplicaţia de finanţare fiind mai mic de zece minute.
Astfel, reprezentanţii platformei online cred că circa 20% din totalul poliţelor RCA încheiate ar urma să fie plătite în rate de către utilizatorii Autodeal. Opţiunea privind plata în rate a acestui tip de poliţe stă la baza unui parteneriat încheiat între Autodeal şi TBI Bank.
De asemenea, pentru acest an, platforma Autodeal estimează o triplare a numărului de poliţe încheiate prin aplicaţie, până la peste 5.000, în contextul în care urmărește ca, la final de an, numărul de descărcări ale aplicaţiei să depăşească 300.000, faţă de 120.000 cât numără în prezent.
La finele anului 2021, Autodeal a atras o investiţie de 450.000 de euro, din partea a doi investitori, pentru dezvoltarea de noi funcţionalităţi şi integrarea de noi parteneri strategici, aplicaţia fiind, acum, evaluată la 3 milioane de euro.