O primă decizie privind închiderea de școli și grădinițe a fost luată la Sibiu. Săptămâna aceasta are loc summitul Uniunii Europene (9 mai).
Acest lucru înseamnă că întreaga săptămână cursurile sunt suspendate, în pregătirea reuniunii UE.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Sibiu spun că materia aferentă respectivelor zile de vacanță prelungită a fost predată în avans.
„Sibiul este gazda Summitului European în luna mai 2019. Unitățile de învățământ din Municipiul Sibiu vor fi închise în perioada 6-10 mai 2019.” Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu
Săptămâna aceasta sunt programate și testele de vorbire și de scriere din cadrul Evaluării Naționale pentru clasa a II-a.
Programul se modifică, însă, doar în județul Sibiu. Acolo Evaluarea naţională la clasa a doua va fi susţinută în perioada 14 – 17 mai.
În restul țării, testele pentru cei mici se susțin pe 7 și 9 mai.
Școlile din Miercurea Ciuc vor fi închise în data de 31 mai, a stabilit Ministerul Educației. Circulația în oraș va fi interzisă în oraș în ziua respectivă.
Solicitarea a venit de la Consiliul Județean Harghita în condițiile în care Papa Francisc ajunge în zonă în perioada respectivă.
Consiliul Județean a acerut închiderea tuturor școlilor din județ, având în vedere că mulți elevi sunt navetiști. Cu toate acestea, Inspectoratul Școlar Harghita a apreciat că măsura e necesară doar la Miercurea Ciuc.
Papa Francisc va oficia, la 1 iunie, o slujbă la altarul marian de la Sumuleu Ciuc. Suveranul Pontif se va afla în România în perioada 31 mai – 2 iunie.