Schimbarea radicală a unei vedete de la Ferma 2020. Fanii abia o mai recunosc acum

de: Năstase Mirabela
10 12. 2020

Elena Chiriac este concurenta care a reușit să ajungă în marea finală la emisiunea Ferma, de la Pro TV, alături de Augustin Viziru. Cei doi au luptta pentru premiul de 50.000 de euro, dar în final, actorul a fost cel care a câștigat trofeul și banii.

Schimbarea radicală a unei vedete de la Ferma 2020

În prezent, cea mai tânără concurentă din acest show și-a schimbat radical look-ul, iar acum arată total diferit. Elena Chiriac, în vârstă de 18 ani, a renunțat la părul ei lung. S-a tuns mult mai scurt, dar se pare că transformarea o prinde de minune. De menționat este că între Augustin Viziru și Elena Chiriac s-a legat o frumoasă prietenie. Acesta a mai mărturisit în cadrul emisiunii Ferma, de la Pro Tv, faptul că și Elena este o câștigătoare.

„Suntem amândoi câştigători. De când am intrat în concursul ăsta a fost alături de mine. Ea a câştigat foarte mult.
Şi mă bucur tare mult pentru ea. O să fiu alături de Elena atunci când va avea nevoie. (…) Mă bucur că după 5 ani de frustrări am reuşit să iau trofeul. Astăzi, fetiţa mea a împlinit 3 luni, iar acest trofeu este pentru ea”, a spus Augustin Viziru.

Drama lui Augstin Viziru

Augustin Viziru a mai vorbit recent și despre cel mai greu moment din viața sa, și anume, moartea tatălui său.

„Când am aflat vestea că tatăl meu nu mai este, ceva s-a schimbat în mine. Și perioada de dinainte să se ducă a fost foarte grea, încărcată, iar aceste probleme de viață m-au maturizat brusc. Ultimii doi ani de dinainte să moară tata, au fost cei mai urâți ani din viața mea. Au fost doi ani, doi ani și jumătate, de când am aflat de boala lui și până s-a stins din viață. De acolo a început schimbarea, de atunci sunt altfel”, a mărturisit acesta pentru doinitaoancea.ro.

Acesta și-a continuat mărturisirile:

„Așa am învățat brusc ce înseamnă responsabilitatea. Și tot atunci am ajuns să înțeleg că maturitatea are partea sa frumoasă, că devii altfel și că te bucuri în alt mod față de cum o făceai. Când eram mic, treceam foarte ușor cu vederea peste lucrurile bune pe care mi le oferea viața. Mi se părea că totul mi se cuvine, că este normal să fie așa. Mi se părea firesc să se întâmple lucruri bune în viața mea. Apoi, în momentul în care au început să vină problemele, una rea, două, trei, șapte, nouă, am înțeles că diferența se face între cei care cedează și cei care nu cedează. Și eu nu am cedat nicio secundă pentru că așa m-a învățat tata, capul sus toată viața, indiferent de situație”, a conchis câștigătorul emisiunii Ferma.