O vedetă și-a uimit fanii cu noua schimbare de look. Cei care o urmăresc intens pe rețelele de socializare au fost surprinși de decizia sa din dreptul imaginii tocmai la final de an. Despre cine este vorba și cum arată cu părul roz?
O vedetă cunoscută în toată lumea a hotărât să facă o schimbare chiar cu puțin timp înainte de Anul Nou. Concret, este vorba despre Chrissy Teigen. Vedeta s-a decis să își facă părul roz, după ce o bună perioadă a încercat fel și fel de peruci cu coafuri diferite și culori care mai de care mai speciale.
Soția lui John Legend și-a dorit de această dată o schimbare permanentă, astfel că și-a vopsit părul roz și s-a îndepărtat de modul în care își aranja în mod normal podoaba capilară. Ea cu siguranță a fost asaltată de mesaje de la fani cu complimente pentru curajul său.
Mulți din cei care o urmăresc pe rețelele de socializare sunt de părere că rozul se potrivește de minune cu tonul pielii ei. De asemenea, nu cu mult timp în urmă Chrissy a renunțat la implanturile mamare. Vedeta care este extrem de activă în mediul online și-a ținut fanii la curent cu fiecare decizie.
„Da, încă am sânii uriași. Cred că o să mă operez din nou și o să îi fac mai mici. Nu mă așteptam să rămână așa mari.”, a spus aceasta.
Soția celebrului cântăreț a dezvăluit în cadrul unui interviu pentru publicația Glamour UK că și-a pus silicoane la vârsta de 20 de ani, dar regretă decizia făcută atunci.
„Da, mi-am modificat sânii când aveam 20 de ani. Era mai mult pentru când purtam costum de baie. Mă gândeam că dacă o să pozez, stând pe spate, vreau să se vadă! Dar apoi am avut bebeluși și am alăptat, s-au dezumflat și acum sunt terminată.”, spunea ea în trecut.
Modelul american a recunoscut că și-a făcut și un transplant de sprâncene, după ce și le-a distrus prin pensare. De asemenea, celebrul influencer a susținut că firele au fost prelevate din zona cefei și plasate în locul sprâncenelor.
„Niciodată nu folosesc machiaj dacă pot să-l evit, așa că abia așteptam să fac acest transplant de sprâncene. Puțin întunecate din cauza creionului, dar e atât de tare să ai sprâncene din nou. Arată foarte cool. A pus fire deasupra ca să iasă uniform ”, a scris Teigen pe rețelele de socializare.