Delia și-a făcut o nouă schimbare de look, iar imaginea a fost postată pe contul său de Instagram. Artista nu mai arată cum știai, dacă e să judecâm după recenta apariție pe rețelele de socializare.
Delia este, mai nou, brunetă și cu breton. Nu se știe dacă este o schimbare actuală și nici dacă este doar o schimbare momentană, cert este că artista demonstrează încă o dată că arată foarte bine indiferent de provocări. De altfel, stilul său cameleonic o prinde de minune și pare că știe să poarte orice ținută în orice moment.
Jurata iUmor este adepta frumosului și nonconformismului, motiv pentru care schimbările o prind de minune. Unde mai pui că posedă o frumusețe naturală, nefăcându-și până la ora actuală nicio operație estetică. Astfel că imaginea cu ea brunetă nu i-a șocat pe fani, ci le-a întărit și mult ideea că este o femeie frumoasă și că o prinde orice.
Delia este și mare amatoare de călătorii, bucurându-se alături de soțul ei de fiecare escapadă în ”țările calde”. De altfel, aceasta a bifat la început de an nu mai puțin de două vacanțe exotice, una în Zanzibar și una în Mexic, și, evident, lista pentru anul acesta rămâne deschisă. Totuși, aceasta a avut parte și de o vacanță cu peripeții, despre care a vorbit recent.
”Era să cad de pe munte. Eram în Austria, m-am abătut de la traseu. I-am zis lui Răzvan să urcăm până într-o zonă de stânci. Am zis că pozele ar arăta foarte bine dacă m-aș duce mai aproape, deși era în afara zonei de traseu.
Era cu foarte multe pietre, nu mi-am dat seama la urcare cât e de nasol, nu am mai putut să cobor. Nu puteam nici să stau în picioare. A fost puțină panică, a fost dubios, îmi făceam tot felul de scenarii”, spunea Delia Matache în cadrul unui interviu.
În ce privește forma sa fizică de invidiat, aceasta are mici secrete. E adevărat că nu se abține de la mâncare, iar gustările din timpul emisiunii iUmor stau mărturie în acest sens, dar nu face rabat de la sport, sport pe care preferă să îl facă în natură.
„Când mi-e poftă sau foame, nu mă abțin. Nu sunt adepta unui regim de slăbire, fac sport zilnic, mănânc tot ce îmi doresc, dar nu în cantități mari, încerc să nu exagerez”, a spus Delia pentru revista VIVA!.