Scene revoltătoare în Iași, după ce un tânăr și-a făcut nevoile pe o mașină de poliție. Imaginile au devenit virale

Scene revoltătoare în Iași, după ce un tânăr și-a făcut nevoile pe o mașină de poliție. Imaginile au devenit virale
Scene revoltătoare în Iași, după ce un tânăr și-a făcut nevoile pe o mașină de poliție. Imaginile au devenit virale

Un tânăr din Iași și-a făcut nevoile pe o mașină de poliție, iar imaginile cu el au ajuns în mediul online, fiind vizionate și de oamenii legii. Ulterior, aceștia s-au autosesizat și au deschis un dosar penal pe numele tânărului.

Imaginile scandaloase au ajuns pe internet

Dragoș G. a fost filmat, cel mai probabil, de prietenii lui în timp ce urina pe o mașină de poliție. Imaginile au ajuns în mediul online, devenind virale în scurt timp. Acestea au fost vizionate și de polițiști, care l-au identificat pe tânăr și i-au întocmit un dosar penal. Întreaga scenă a avut loc în zona Podul de Piatră din municipiul Iași.

„Urmare a imaginilor apărute în spațiul public, privind acte de exhibiționism ce ar fi fost comise de un bărbat în apropierea unui auto aparținând Poliției Locale Iași, ne-am sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri. În urma verificărilor efectuate, polițiștii Secției nr. 3 Poliție Iași au identificat bărbatul bănuit de comiterea faptei, acesta fiind audiat. Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Polițist, amenințat de un taximetrist după ce l-a oprit în trafic

În luna august, Europol a relatat cazul unui polițist din Ploiești care a fost amenințat de un taximetrist. „Crezi că vei fi mereu îmbrăcat în uniformă? Ne întâlnim noi și pe stradă!”, i-ar fi spus taximetristul polițistului. Martori ar fi fost mai mulți agenți de poliție.

Totul ar fi început în momentul în care un echipaj din cadrul Poliției de Rutieră l-au oprit pe taximetrist deoarece nu purta centura de siguranță și vorbea la telefon, fără a avea un dispozitiv hands-free în funcțiune.

„La momentul interceptării în trafic, șoferul a fost extrem de iritat pentru că polițiștii s-au găsit să-l oprească tocmai pe el, spunându-le că nu dorește să le înmâneze documentele si ulterior, punându-se în mișcare către direcția unuia dintre agenții de poliție, fiind cât pe ce să-l acroșeze”, relatează Sindicatul Europol.

Deoarece integritatea fizică i-a fost pusă în pericol, polițistul l-a somat cu armamentul din dotare fără a executa vreun foc asupra șoferului. Polițistul i-a spus taximetristului să oprească motorul mașinii.

Acesta s-a confirmat doar după ce au sosit mai multe echipaje la fața locului în sprijin pentru a-l conduce la secția de poliție. Taximetristul l-a amenințat pe polițist la sediul Biroului Rutier Ploiești, în prezența a altor 5 polițiști.