Polițiștii din Iași au primit un apel prin care cineva anunța că a găsit două pistoale lângă o ghenă de gunoi lângă malul unui râu. La fața locului s-au deplasat mai mulți polițiști pentru cercetări. Pe lângă cele două pistoale, polițiștii au găsit un cuțit și un act de identitate.
În scurt timp, tânărul ce și-a aruncat armele pe malul râului din Nicolina a fost găsit. Imediat după ce ieșeanul a sunat la 112, polițiștii au început verificările. Oamenii legii au primit un indiciu foarte important. Cu ajutorul lui, au ajuns direct la ușa celui care a pierdut pistoalele.
Se pare că este vorba despre un tânăr de 20 de ani, acesta lăsând armele pur și simplu acolo. Unul dintre cele două pistoale era cu airsoft, iar celălalt era cu bile de cauciuc. Pentru cel de-al doilea pistol, tânărul avea nevoie de permit port armă.
„La data de 18 aprilie anul curent, polițiștii Secției 6 Poliție au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că lângă o ghenă de gunoi este un rucsac în care se află două arme și alte bunuri. Verificările au fost continuate de polițiștii SAESP, fiind identificat tânărul care ar fi deținut aceste pistoale: unul tip airsoft, care nu necesită autorizare, iar celălalt neletal, supus regimului autorizării – aspect pe care acesta nu l-ar fi cunoscut. În cauză se efectuează cercetări pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Rucsacul cu bunurile ar fi fost ascunse în apropierea locului unde au fost găsite, în vegetație. Cele două arme neletale au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, a precizat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
Surse din cadrul anchetei au precizat că tânărul le-a spus polițiștilor că nu știa că are nevoie de permis de port armă pentru cel de-al doilea pistol, cel cu bile. Deocamdată nu se știe dacă cele două arme au fost folosite de tânăr în trecut.
Pe de altă parte, se știe că înainte de a ajunge polițiștii în zonă, cineva a găsit pistoalele. Acesta ar fi tras două focuri cu pistolul cu bile de cauciuc. Cu toate că pentru pistolul cu airsoft nu trebuie permis de port armă, nu poate fi folosit după bunul plac.
Este foarte probabil ca tânărul să se aleagă cu un dosar penal. În anumite cazuri, pentru încălcarea regimului armelor și munițiilor, cei prinși au primit chiar și condamnări. O armă de autoapărare neletală poate fi achiziționată de oricine, cu anumite condiții. Pe de cealaltă parte, nu oricine poate deține o armă letală.
Sursa foto: BZI