A fost o noapte albă pentru medicii din Bichigiu, Bistrița-Năsăud, după ce o tânără a încercat să se sinucidă, dându-și foc la 70% din suprafața corpului. La fața locului au intervenit mai multe echipaje medicale pentru a-i oferi primul ajutor.
O tânără de aproximativ 21 de ani a vrut să se sinucidă în noaptea de miercuri spre joi, după ce a turnat combustibil și și-a dat foc. Un apel la 112 anunța tragedia, astfel că echipajele medicale s-au mobilizat în cel mai rapid timp să ajungă la locul faptei.
Din păcate, în momentul preluării victimei, fata prezenta arsuri de gradul II și III pe 70% din suprafața corpului. Medicii au fost nevoiți să o intubeze pentru a o putea transporta la cel mai apropiat spital.
”În această noapte, Echipajul de Prim Ajutor SMURD de la Secția de Pompieri Năsăud a fost direcționat, în jurul orei 01.00, pe raza localității Bichigiu unde, afirmativ, o femeie in vârstă de aproximativ 21 de ani a suferit arsuri de gradul II și III pe aproximativ 70 % suprafața corporală.
Echipajul de Prim Ajutor a solicitat sprijinul echipajului de Terapie Intensivă Mobilă SMURD și, împreună, au procedat la stabilizarea victimei și intubarea acesteia, în vederea transportării la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale și îngrijiri”, a transmis ISU BN.
Potrivit primelor informații oferite de polițiști, adolescent se afla în vizită la mama ei, dar nu se cunosc pentru moment motivele care ar fi determinat-o să recurgă la un asemenea gest.
În acest moment, polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând a fi cercetate cauzele producerii acestei tragedii.
”În această dimineață, în jurul orei 01.00, a fost sesizat prin 112 faptul că o femeie și-a provocat arsuri cu combustibil. Echipajele medicale ajunse la fața locului au preluat-o și au transportat-o la spital cu răni pe aproximativ 70% din suprafața corpului.
Din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că este vorba despre o tânăra în vârstă de 21 de ani. Aceasta este din localitatea Aluniș – comuna Zagra și se afla în vizită la mama ei.
Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Se efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauza și împrejurările în care a avut loc evenimentul” transmite IPJ BN, potrivit bistriteanul.ro.